25 de pomi de Crăciun confiscați în comuna Călățele

Polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin, împreună cu reprezentanți ai ocolului silvic, au acționat, ieri, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Astfel, în jurul orei 18:25, poliţiştii au depistat pe raza comunei Călăţele, 25 de pomi de Crăciun tăiați și abandonați în pădure.

Pomii de Crăciun – specia brad, în valoare de peste 700 de lei, au fost confiscaţi în vederea stabilirii provenienței. Aceștia au fost predaţi reprezentanţilor ocolului silvic.

Polițiștii continuă acțiunile.

Recomandari

Alte Articole