Acțiune caritabilă a polițiștilor clujeni pentru copiii din Mărișel

În acest an, pentru copiii Şcolii “Pelaghia Roşu”, din comuna Mărişel, judeţul Cluj, Moş Crăciun a venit costumat în uniforma poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

Prin contribuţie benevolă şi cu sprijinul Asociaţiei Sportive Poliţia Cluj și I.P.A. Regiunea 1 Cluj, aceştia au strâns cadouri pentru cei 130 de copii care învaţă în această instituţie de învăţământ.

În prezenţa autorităţilor publice locale și a cadrelor didactice, copiii, foarte entuziasmaţi, au prezentat poliţiştilor un program artistic de colinde şi obiceiuri populare de iarnă.

Spre încântarea copiilor, poliţiştii le-au oferit şi o lecţie aplicativă cu armele de antrenament Airsorft.

De asemenea, polițiștii clujeni au vizitat, ieri, două familii din comuna Mociu, pentru a le aduce o mică bucurie de sărbători prin oferirea de cadouri şi alimente pentru masa de Crăciun.

Recomandari

Alte Articole