Ambasadorul Israelului, în vizită la Cluj Napoca

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a primit astăzi, vizita Ambasadorului Statului Israel la Bucureşti, Excelenţa Sa, domnul Dan Ben Eliezer.

În cadrul întâlnirii, cele două părţi au subliniat importanţa aprofundării relaţiilor de cooperare deja existente dar şi a iniţierii de noi colaborări în domenii de interes precum turismul, industria hardware, software şi IT, agricultură, mediul universitar şi schimburi academice, activităţi culturale etc. Totodată, Excelenţa Sa, domnul Dan Ben Eliezer şi-a exprimat interesul cu privire la progresul înregistrat de marile proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, în special cele legate de Parcurile industriale TETAROM şi, respectiv, extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. În acest context, domnia sa a prezentat interesul deosebit şi intenţia firmelor din Israel de a se implica în materializarea acestor mari proiecte de investiţii cât şi pe aceea de a iniţia unele noi.
Totodată, o atenţie aparte a fost acordată ideii atragerii de noi investitori dar şi derulării unor schimburi de experienţă şi bune practici, cu precădere în domeniul IT. În acest context, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a prezentat ambasadorului Statului Israel proiectul „Cluj Innovation City”, micul „oraş” în care se preconizează să locuiască şi să-şi desfăşoare activitatea cca. 20.000 de specialişti IT. Din dorinţa de  a identifica noi oportunităţi de colaborare în acest domeniu, Excelenţa Sa, domnul Dan Ben Eliezer, a invitat firmele IT din judeţul Cluj să participe la Târgul economic de profil din luna mai de la Bucureşti şi, în acelaşi context, a precizat faptul că ar dori organizarea unei întâlniri între firmele IT din judeţul Cluj şi cele din Israel, întâlnire care să aibă loc în Israel.
De asemenea, pentru a facilita procesul de cunoaştere de către potenţialii investitori evrei a potenţialului economic al judeţului Cluj, Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că va pune la dispoziţia Ambasadei Statului Israel o serie de materiale de prezentare a Parcurilor Industriale TETAROM şi a facilităţilor pe care acestea le oferă, a firmelor pe care acestea le găzduiesc deja, precum şi a unor materiale menite să promoveze potenţialul agricol al judeţului Cluj precum şi mediul său universitar. Tot din dorinţa de a pleda cauza judeţului şi de a convinge oficialul statului evreu în legătură cu avantajele pe care judeţul Cluj le prezintă din punct de vedere investiţional, pe parcursul întâlnirii domnul Horea Uioreanu a menţionat printre punctele forte ale acestuia poziţia geografică strategică precum şi forţa de muncă înalt calificată, aspecte care creează premisele optime în ceea ce priveşte atât atragerea de investitori israelieni cât şi turişti din această ţară.
Întâlnirea cu delegaţia israeliană reprezintă un excelent prilej de a crea noi oportunităţii de colaborare, în special în domeniul industriei IT şi al intensificării schimburilor economice bilaterale. Dispunând de o economie extrem de solidă, Israelul a performat chiar şi în perioada de recesiune globală, înscriindu-se pe un trend economic ascendent. În acest context, suntem interesaţi atât de resursele financiare extrem de importante de care statul din Orientul Mijlociu dispune şi care ar putea lua forma unor investiţii în judeţul Cluj cât şi de ideea de a urma modelul acestuia de dezvoltare sustenabilă, bazată pe creativitate şi valoare adăugată mare, în domenii de înaltă tehnologie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Recomandari

Alte Articole