Ambasadorul Italiei la Bucureşti, prezent în Cluj Napoca

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, domnul Vákár István, a primit luni, 17 noiembrie 2014, vizita unei delegaţii a Ambasadei Italiei, condusă de Excelenţa Sa, domnul Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la Bucureşti.
În cadrul vizitei, în vederea extinderii relaţiilor de cooperare bilaterală în multiple domenii, pentru atragerea de investitori italieni şi, respectiv, intensificarea cooperării economice şi a schimburilor comerciale, oaspeţilor străini le-au fost prezentate potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj. În acest context, o atenţie aparte a fost acordată Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul S.C. TETAROM S.A. şi facilităţilor pe care acestea le oferă potenţialilor investitori, extinderii şi modernizării parcurilor industriale, înfiinţării noului parc industrial Tetarom IV, proiectelor de modernizare şi extindere a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, inclusiv a celor de transport intermodal, precum şi rolului benefic pe care aceste proiecte le au în ceea ce priveşte încurajarea schimburilor economice şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
Tot din dorinţa de a pleda cauza judeţului şi de a convinge oficialul italian de avantajele pe care Clujul le are din punct de vedere investiţional, domnul Vákár István a menţionat pe parcursul întâlnirii faptul că acest judeţ găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, o forţă de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine, toate aceste particularităţi creând premisele optime pentru atragerea investitorilor italieni.
La rândul său, ES Diego Brasioli a precizat faptul că investitorii italieni sunt interesaţi de investiţii pe termen lung, într-un mediu socio-economic stabil, atuuri pe care le pot identifica, cu uşurinţă, la Cluj. În acest sens, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Vákár István, a exprimat deschiderea forului administrativ judeţean în ceea ce priveşte atragerea de investiţii în zona Clujului şi şi-a exprimat satisfacţia pentru interesul manifestat de firmele italiene care, de altfel, sunt prezente şi în parcurile industriale clujene, un exemplu în acest sens fiind concernul De’Longhi.
Totodată, domnul Vákár István şi-a exprimat susţinerea pentru continuarea şi aprofundarea parteneriatelor dintre judeţul Cluj şi cele 4 regiuni din Italia cu care acesta este înfrăţit precum şi pentru identificarea unor noi proiecte comune, având în vedere experienţa şi bunele practici care pot fi transferate între cele două ţări pe care le leagă numeroase elemente comune.
„Prezenţa investiţiilor italiene în judeţul Cluj reprezintă şi o recunoaştere a potenţialului de dezvoltare al regiunii noastre. Urmare a mesajului nostru de disponibilitate şi suport total pentru investitori, suntem convinşi că membrii delegaţiei italiene vor realiza un lobby intens în favoarea judeţului nostru, în vederea atragerii şi a altor investitori dornici să iniţieze afaceri profitabile”, a precizat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István.
În prezent, în judeţul Cluj îşi desfăşoară activitatea 816 de firme cu capital italian, acesta reprezentând al doilea capital, ca investiţie străină, din judeţul Cluj, cele mai cunoscute firme italiene fiind situate în cadrul Parcurilor Industriale Tetarom.

Recomandari

Alte Articole