ANI: Incompatibilitate și fals în declarații, în cazul lui Gheorghe Șurubaru, viceprimarul Clujului

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate și săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în cazul lui GHEORGHE ŞURUBARU, Viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca. GHEORGHE ŞURUBARU s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2010 – 30 mai 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcția de Viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca și calitatea de administrator al S.C. EURO DIVERS S.R.L.

Astfel, GHEORGHE ŞURUBARU a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de […] viceprimar […] este incompatibilă cu funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale”.

De asemenea, întrucât acesta a omis menționarea în declarațiile de interese depuse în luna iulie 2012 a calităților deținute în cadrul S.C. EURO DIVERS S.R.L., Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către GHEORGHE ŞURUBARU a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 292 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat […] în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, coroborat cu dispozițiile art. 28 din Legea 176/2010, potrivit cărora „Fapta persoanelor care, cu intenție, depun declarațiile de avere sau declarații de interese care nu corespund adevărului constituie infrancțiunea de fals în declarații și se pedepsește potrivit Codului Penal”.

GHEORGHE ŞURUBARU a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Recomandari

Alte Articole