”Bătălia cărţilor” 2015 la Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj Napoca

Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, lansează finalele Concursului Naţional de Lectură Bătălia Cărţilor – 2015.
Concursul s-a derulat în perioada martie-septembrie 2015, în mai multe biblioteci publice din ţară, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România. Participanţii la concurs, copii şi adolescenţi, trebuiau să citească o listă de cărţi, selectate de organizatori şi să întocmească Fişe de lectură pentru fiecare carte.
Cei care au respectat toate cerinţele concursului se vor întâlni în Finală, care va cuprinde dezbaterea Convinge-mă să citesc!, în cadrul căreia fiecare finalist va susţine cartea preferată şi va răspunde la întrebările celorlalţi participanţi.
După succesul primei ediţii, din 2014, Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” a lansat două secţiuni noi: secţiunea în limba maghiară şi secţiunea pentru adulţi şi seniori.
Prima Finală, la categoria Adolescenţi, secţiunea în limba maghiară va avea loc în data de 23 octombrie, ora 16.00.
Toţi finaliştii vor primi diplome şi cărţi, apoi va fi desemnat Cititorul anului 2015, secţiunea în limba maghiară, care va avea parte de mai multe surprize din partea organizatorilor.
Totodată, a fost deja desemnată Cartea anului 2015, secţiunea în limba maghiară, prin votul participanţilor la concursul de lectură, care au acordat puncte fiecărei cărţi citite. Aceasta este A könyvtolvaj (Hoţul de cărţi) de Markus Zusak. Editura: Ulpius-ház, 2014.
Finala concursului Bătălia cărţilor, secţiunea în limba maghiară, va avea loc la sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, din Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor, nr. 104.

Recomandari

Alte Articole