Campanie de donare de sânge în Turda

Spitalul Municipal Turda alături de Centrul Regional de Transfuzie Cluj organizează cea mai mare campanie de donare de sânge din municipiul Turda. În data de 7 martie, începând cu ora 09.00, toți turdenii care vor să ofere o șansă la viață semenilor lor și să doneze sânge sunt așteptați la parterul Spitalului Municipal în holul mare, la compartimentul – Spitalizare de zi.

În cadrul acestei acțiuni, Centrul Regional de Transfuzie Cluj pune la dispoziție tot suportul logistic necesar. Donatorii vor fi recompensați cu eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice), eliberarea a 7 bonuri valorice, eliberarea unei adeverinţe pentru o zi liberă (ziua donării), eliberarea unei adeverinţe pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun.

Recomandari

Alte Articole