Centrele studentObike s-au deschis ieri în Cluj

Asociatia Green Revolution si Raiffeisen Bank lanseaza astazi la Cluj, cel de-al cincilea sezon studentObike, proiect de bike-sharing gratuit, destinat centrelor universitare.

30 de biciclete sunt puse gratuit la dispozitia studentiilor din Cluj. Centrul este amplasat in Campusul Universitar Hasdeu, iar studentii pot inchiria biciclete, atat in campusul universitar, cat si in afara acestuia, de luni pana vineri, pe baza legitimatiei valabile de student si a unui act de identitate.

Ca noutati ale sezonului 2015, studentObike ofera tuturor studentilor din Cluj posibilitatea de a inchiria bicicletele, indiferent de facultatea pe care o frecventeaza, dar si o preocupare continua a cresterii gradului de satisfactie a utilizatorilor prin oferirea de servicii de calitate, dar si a unui personal profesionist, prietenos si pregatit sa asigure experiente placute iubitorilor de pedalat.

Cu un “look” foarte cool, dinamic, plin de energie, studentObike isi propune sa determine cat mai multi studenti sa aleaga bicicleta ca mijloc de transport zilnic, pentru recreere sau pentru deplasarea dintr-un punct in altul al campusurilor studentesti.

“Programul studentObike promoveaza folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ in randul studentilor. Suntem prezenti in cele mai mari centre universitare din tara, pe axa principala de transport pentru studenti, pentru ca ne dorim sa construim un comportament responsabil fata de mediu si un stil de viata sanatos pentru tineri. Avem convingerea ca prin acest proiect contribuim la dezvoltarea comunitatilor si ne bucuram sa vedem ca numarul utilizatorilor studentObike este mai mare in fiecare an”, a declarat Corina Vasile, Director, Directia Comunicare si Relatii Publice, Raiffeisen Bank.

“In fiecare an adaugam cate o piesa intr-un puzzle. Imaginea din spatele acestui puzzle surprinde o dimineata obisnuita intr-un camin studentesc din Romania. Si in imagine se vad sute de tineri care pleaca spre facultati cu bicicleta. Omeni veseli, oamen tineri, oameni frumosi. Aceasta este imaginea care sta in spatele proiectului studentObike, este ceea ce ne inspira pe noi, ne facem sa mergem mai departe, ne determina sa imbunatatim proiectul an de an. In 2015, venim in intampinarea nevoilor studentilor cu un sistem de inchiriere mai flexibil, colaboram cu securitatea campusurilor pentru siguranta bicicletelor pe timp de noapte, sprijinim actiunile si proiectele studentilor, oferim proiecte si motive in plus pentru adoptarea bicicletei ca mijloc de tansport alternativ”, a declarat Raluca Fiser, presedinte Asociatia Green Revolution.

Despre studentObike:

studentObike este un proiect national de bike-sharing gratuit pentru studentii din sapte centre universitare, aflate in Bucuresti (trei centre), Cluj-Napoca, Iasi, Ploiesti si, incepand cu anul acesta, si in Timisoara.

Datele deschiderilor centrelor studentObike sunt urmatoarele: 23 martie – Bucuresti, 30 martie – Iasi – Facultatea de Constructii si Ploiesti – Facultatea Petrol si Gaze, 2 aprilie – Cluj – Complexul Hasdeu, 8 aprilie – Timisoara – Universitatea de Vest.
In cei patru ani de functionare, programul « studentObike » a reusit sa scoata peste 80.000 de studenti la pedalat.
studentObike este implementat in campusurile universitatilor partenere: Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterina, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea de Vest Timisoara, Universitatea de Medicina si Farmacie Cluj-Napoca si Universitatea Tehnica din Iasi si Universitatea Petrol si Gaze din Ploiesti.

Proiectul studentObike se desfasoara in parteneriat cu Primaria Generala a Capitalei, Primaria Municipiului Timisoara, Primaria Municipiului Cluj-Napoca, Primaria Municipiului Iasi, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterina,, Universitatea de Medicina si Farmacie Cluj-Napoca si Universitatea Tehnica din Iasi.

Despre Raiffeisen Bank:

Raiffeisen Bank este o banca universala de top pe piata romaneasca, oferind o gama completa de produse si servicii de calitate superioara persoanelor fizice, IMM-urilor si corporatiilor mari, prin multiple canale de distributie: unitati bancare, retele de ATM si EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (Raiffeisen Smart Mobile) si internet banking (Raiffeisen Online). Raiffeisen Bank are o retea de peste 540 agentii in toata tara care deservesc aproximativ 2 milioane clienti, dintre care 100.000 de IMM-uri si 6.800 corporatii mari si medii.

Despre Green Revolution:
Green Revolution, fondata in martie 2009, este prima organizatie nonguvernamentala de ecologie urbana din Romania ce pune in practica masurile ce stau la baza construirii unui oras verde. Green Revolution dezvolta proiecte variate, care promoveaza si sprijina: educatia ecologica si respectful fata de mediul inconjurator, colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje, mijloacele si solutiile de transport ecologice si economice, adoptarea unui comportament responsabil fata de mediu in randul autoritatilor si companiilor private si de stat.

Pentru informatii suplimentare:
Matei Geanina, Communication & PR Coordinator @ ASOCIATIA GREEN REVOLUTION
Mobil: 0728.051.780
Telefon: 021/310.63.97; Fax: 021/316.28 23
Adresa: str Intrarea Valului, nr 2, sector 1, Bucuresti
Email: geanina.matei@greenrevolution
Mai multe detalii pe: www.greenrevolution.ro

Recomandari

Alte Articole