CJ Cluj, promotor al unui inedit workshop de educație rutieră

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a participat luni, 25 martie 2019, la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, la inaugurarea workshop-ului de educație rutieră destinat elevilor din clasele a XI-a și a XII-a din județul Cluj. Acest proiect de conducere preventivă a fost inițiat de Napoca Rally Academy și Ford România, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj.
Proiectul „BeCool – Gândește înainte”, derulat în cadrul programului de responsabilizare socială „Ford Driving Skills for Life” se adresează tuturor elevilor claselor a XI-a și a XII-a din județul Cluj. În cadrul acestei campanii, unii dintre cei mai titrați piloți de raliuri din România, Marco Tempestini, Bogdan Marișca și Sebastian Itu, le vor vorbi liceenilor despre riscurile la care îi expun teribilismul în trafic sau șofatul sub influența alcoolului sau a diverselor substanțe psihoactive, dar și despre conducerea preventivă, respectiv despre comportamentul corect în trafic și normele rutiere ce trebuie respectate pentru a nu deveni victime pe șosele.
Aceste cursuri de educație rutieră vor ajunge anul acesta la toți liceeni din județul Cluj aflați în clasele a XI-a și a XII-a, fiind deja programate, în acest sens, peste 60 de asemenea workshop-uri interactive, la care se estimează că vor participa aproximativ 9.000 de elevi.
Implicarea forului administrativ județean în această campanie de siguranță rutieră este justificată de dorința creării unui sistem coerent de prevenire a acestor riscuri printre cei mai tineri participanți la trafic din județ, printre atribuțiile Consiliului Județean Cluj numărându-se și oferirea condițiilor necesare în vederea creșterii siguranței pe cei aproximativ 1.200 km de drumuri județene.

Recomandari

Alte Articole