Cluj Napoca: Concert Prepascal de pricesne, muzică bisericească și cultă (joi, 6 aprilie)

În așteptarea Învierii Domnului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, organizează Concertul Prepascal „Cu noi este Dumnezeu”. Evenimentul va avea loc joi, 6 aprilie 2017, începând cu ora 18:30, pe scena Casei Universitarilor „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 3. Spectatorii se vor putea bucura de pricesne, muzică bisericească şi cultă, aduse în scenă de interpreţi de folclor, grupuri vocale şi solişti instrumentişti.
Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, prin piesele instrumentale „O, Măicuță Sfântă!”, „Tatăl Nostru” și „Adagio” de Tomaso Albinoni, va introduce publicul spectator în atmosfera specifică Sărbătorilor Pascale. De asemenea, solistul instrumentist Andrei Oșan din cadrul Orchestrei, va interpreta la clarinet „Ave Maria”, de Franz Schubert.
Pricesnele din satul tradițional, așa cum sunt cântate duminica și-n sărbători la strană, vor fi prezentate publicului de Grupul din localitatea clujeană Orman, coordonator Aurora Cosma. Pe scenă va urca și Grupul vocal, format din interpreți și colaboratori ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj: Mariana Morcan, Irina Someșan, Maria Lobonț, Ionuț Koblicska, Ioana Breda Morar și Grigore Sâmboan.
Un invitat special este interpreta de folclor Viorica Oprea, președintele Centrului Cultural European „Dacia” din Chișinău, Republica Moldova. Prezența domniei sale la Cluj vine în urma parteneriatului de colaborare, semnat la începutul acestui an între cele două instituții de cultură și care presupune realizarea de evenimente comune la Cluj-Napoca și Chișinău.
Momente deosebite de toacă și scurte citate din Scriptură vor fi prezentate de Eclesiarhul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean.
Întregul eveniment va fi încununat de prezența îndrăgiților interpreți de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și părintele Cristian Pomohaci. Intrarea este liberă!

Recomandari

Alte Articole