Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda a fost reabilitat

Unitatea Administrativ Teritorială MUNICIPIUL TURDA a finalizat în luna decembrie implementarea proiectului cu titlul „Reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a Colegiului Naţional Mihai Viteazul, Turda”, derulat prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Proiectul a îndeplinit următoarele obiective:

Obiectiv general: Îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie din Municipiul Turda în vederea asigurării unui proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul educaţional.

Obiective specifice:

Îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ prin reabilitarea şi dotarea cu echipamente didactice şi echipamente/soft IT a Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Turda, respectiv a corpului principal al clădirii, a sălii de sport şi a cantinei colegiului;
Creşterea gradului de accesibilitate în clădirea principală a persoanelor cu dizabilităţi;
Creşterea interesului absolvenţilor de gimnaziu cu performanţe la învăţătură pentru unitatea reabilitată şi modernizată;
Extinderea programului educaţional al colegiului.

Prin intermediul acestui proiect:

A fost reabilitată o suprafaţă de 7278 mp aferentă celor 3 corpuri principale de clădire ale Colegiului Naţional Mihai Viteazul, Turda (clădirea principală, sala de sport şi cantina);
Au fost reabilitate acoperişurile tip şarpantă la toate cele 3 cladiri;
A fost reabilitată si/sau înlocuită instalaţia electrică, instalaţia sanitară, racordul la sistemul municipal de canalizare şi a fost realizat un sistem de drenare perimetrală şi hidroizolaţie verticală la fundaţii;
Au fost dotate laboratoarele de specialitate (cu echipamente didactice şi IT), sala de sport (cu echipamente didactice) şi cantina (cu echipamente specifice şi mobilier);
A fost instalat un sistem de supraveghere video.

Perioada totală de implementare a proiectului a fost de 45 luni, finanţarea fiind realizată astfel:

Cofinantare UE: – 85 %

Buget de stat: ei – 13 %

Contributie locala: – 2 %

Recomandari

Alte Articole