Evenimente cultural-artistice în mai multe localități clujene la finalul săptămânii

Sâmbătă, 14 aprilie a.c, la Căminul cultural din Mociu se va desfășura Festivalul Concurs ,,Sfânta Sărbătoare a Paștelui – Tradiție și contemporaneitate ”, organizat de Şcoala Gimnazială ,,Liviu Dan” din Mociu. La manifestarea ajunsă la cea de-a VIII-a ediție participă sute de elevi de la școli din mai multe județe, care se vor întrece în cadrul unor secțiuni printre care pictarea unor icoane pe sticlă, concurs de pricesne, prezentarea portului popular și concurs de jocuri populare. Un juriu de specialitate, din care vor face parte și consultanți artistici din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, va oferi participanților diplome și premii.
De asemenea, duminică, 15 aprilie 2018, de la ora 13:00, la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda va avea loc un spectacol aniversar dedicat împlinirii a 70 de ani de activitate neîntreruptă a ansamblului folcloric „Țarina” din Turda. În cadrul evenimentului vor evolua ansamblurile folclorice „Țarina” Turda – patru generații, „Crăișorul” al Sindicatului „Civitas” Cluj-Napoca și „Rapsodia Someșană” Cluj-Napoca. Pe scenă vor urca și soliștii vocali: Nelu Gabor, Nelu Șopterean, Radu Barbura, Mărioara Sigheartău, Aurel Șuteu, Alexandru Făgădar, Lorena Florentin, Nicoleta Hădărea, Oana Vențel, Bianca Crișan și Ionuț Suciu.
Înființat în anul 1948, ansamblul a cultivat și promovat de-a lungul vremii tradiția populară transilvană, a instruit generații întregi de iubitori ai dansului popular și a reprezentat Turda la numeroase manifestări artistice în țară și străinătate.
Totodată, duminică, 15 aprilie a.c., de la ora 13:00, în localitatea clujeană Orman, comuna Iclod, se va desfășura cea de-a doua ediție a evenimentului „Cum era în sat odată…”. Manifestarea va cuprinde inaugurarea unui muzeu sătesc, desfășurarea unui vechi obicei popular – claca, precum și un spectacol folcloric susținut de grupul „Tradiții ormănene”, Ansamblul folcloric al Școlii Generale din Orman, Ansamblul folcloric „Mugurii Mintiului” și soliștii vocali Mariana Morcan, Grigore Sâmboan, Ioana Maria Câmpan și Ioana Roman. Totul se va încheia cu un joc la șură cu ceterașii din Iclod, la care vor lua parte toți jucăușii satului.
Tot duminică, 15 aprilie a.c., de la ora 15:00, se va desfășura Festivalul „Jocu’ la șură”, pe platoul Autogării din municipiul Gherla. Vor evolua jucăuși din Apahida, Batin, Ceaba, Cutca, Gherla, Iclod, Mintiu Gherlii și Mociu, acompaniați de ceterașii Bob Siminic și Nucu din Fizeș. De asemenea, vor cânta Ioana Roman, Mihai Rusu, Codruța Jula Pop, Roxana Suciu, Ioana Maria Câmpan, Grigore Sâmboan, Georgiana Lobonț și Raul Oltean.

Recomandari

Alte Articole