Festivalul concurs de folclor pentru copii ,,Tinere speranțe” a ajuns la ediția a XV-a

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită persoanele interesate să ia parte la cea de-a XV – a ediţie a festivalului concurs ,,Tinere Speranțe”.
Manifestarea are ca scop descoperirea şi promovarea tinerelor talente, punerea în valoare a cântecului popular autentic şi introducerea acestuia în circuitul valorilor spirituale, precum și prezentarea nealterată a frumuseţii costumului popular din zona folclorică de provenienţă.
La acest festival-concurs pot participa copii, solişti vocali şi instrumentişti cu vârsta
cuprinsă între 6 şi 14 ani. Repertoriul concurenţilor nu va cuprinde obligatoriu tradiţionala doină, ci interpretarea a două melodii, cu negative (sau acompaniament cu instrumente tradiţionale), din zona folclorică pe care o reprezintă şi prezentarea costumului popular.
Concurenţii din zonă, respectiv județele Cluj, Mureş, Sălaj și Bistriţa-Năsăud, pot fi acompaniaţi, la solicitare, de taraful Casei de Cultură Gherla.
Înscrierile, însoţite de negativele concurenţilor, se fac conform fişei de participare, până la data de 25 octombrie 2018.

Recomandari

Alte Articole