Filarmonica de Stat Transilvania, pe scenele din Berlin şi Tokyo

Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj va susţine pentru o perioadă de trei zile, în intervalul 27 – 29 aprilie a.c., concerte tocmai la Konzerthaus Berlin, toate sub bagheta marelui muzician Ivan Fischer, dirijorul principal al Konzerthausorchester Berlin.
Ivan Fischer este un dirijor de mare rang internațional, fondator și director muzical al festivalului Budapest Festival Orchestra și director muzical al Konzerthaus Berlin. Concertele și acțiunile lui au o notă foarte personală, cu abordări mai atipice, cum va fi și experiența muzicală din aceste zile, căreia îi va da glas Corul Filarmonicii, răspândit printre spectatorii din sală.
Începând cu săptămăna viitoare, orchestra instituţiei clujene va cânta în cadrul festivalului „La folle journée” din Tokyo, unde va avea calitatea de „orchestră în rezidență”. Acest lucru înseamnă aproape un maraton muzical, timp de trei zile, în care instrumentiștii Filarmonicii vor cânta câte trei concerte pe zi, fiecare concert având un program diferit de celelalte, ceea ce va implica un efort enorm. Toate aceste concerte vor fi dirijate de Kaspar Zehnder, care va dirija și concertul de vineri, 27 aprilie, de la Colegiul Academic, începând cu orele 19.00, din al cărui program vor face parte lucrări incluse şi în programul turneului precum: Uvertura la Visul unei nopţi de vară, Concertul pentru vioară, op. 35, şi Dansuri simfonice.

Recomandari

Alte Articole