Icebucket challenge, fără apă şi gheaţă, dar cu o donaţie de sânge la Universitatea Cluj

Campania #ALSIceBucketChallenge nu a ocolit nici oamenii din cadrul clubului de fotbal Universitatea Cluj, care au decis să-și îndrepte atenția asupra deficitului de sânge din spitale. Preşedintele Vlad Munteanu s-a numărat printre donatorii de azi de la Centrul de Transfuzii, iar provocarea merge mai departe către primarul Emil Boc, Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), şi către staff-ul şi jucătorii Universităţii.

“E îmbucurător că această campanie a reuşit să atragă atenţia unui număr mare de oameni la nivel mondial, iar pacienţii bolnavi de scleroză multiplă se pot bucura de sprijinul necesar, inclusiv cei din România. Pentru că „IceBucket Challenge” este o campanie de succes, iar în acest moment România se confruntă cu un deficit de sânge în spitale, ne-am gândit să lansăm o nouă provocare, care sperăm să se bucure de succes şi implicare. Poate nu e la fel de „distractivă”, însă e extrem de necesară. Deficitul de sânge din spitale e o problemă care ne afectează pe noi toţi, aşa că îi îndemn pe toţi cei care sunt apţi să meargă la Centrele de Transfuzii din toată ţara şi să doneze. Un astfel de gest poate însemna o viaţă salvată”, a spus Vlad Munteanu.

Recomandari

Alte Articole