A început realizarea proiectului tehnic pentru reabilitarea Castelului Bánffy din Răscruci

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat ordinul de începere a procedurii de întocmire a proiectului tehnic ce are ca obiect ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului monument istoric castel Bánffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj”. ,,Ne dorim ca procesul de reabilitare a Castelului din Răscruci să se deruleze cât mai rapid, pentru a-l putea reda circuitului turistic și pentru a contribui, astfel, la impulsionarea dezvoltării economice a întregii zone. Vom urmări îndeaproape întreaga procedură, astfel încât această perlă arhitecturală a Clujului să redobândească frumusețea de odinioară.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În urma încheierii procesului de evaluare a documentațiilor depuse de către cele două entități participante la procedura de atribuire a Serviciilor de proiectare, inginerie și asistență tehnică, respectiv Asocierea SC EKTRA STUDIO SRL – SC K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL – SC ARH. SERVICE GUTTMANN&COMP SRL și ofertantul unic SC RHEINBRUCKE SRL, a fost declarată câștigătoare prima dintre acestea.
În perioada imediat următoare asocierea câștigătoare va întocmi proiectul tehnic, vor fi prestabilite detaliile de execuție și se vor elabora caietele de sarcini în vederea atribuirii, ulterioare, a contractului de lucrări.
Costul serviciilor de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului este de 710.000 de lei fără TVA, criteriul de atribuire a contractului, potrivit caietului de sarcini întocmit în acest sens, fiind cel mai bun raport calitate – preț. În procesul de evaluare a ofertelor s-a urmărit nu doar prețul propus ci și demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului precum și o planificare a resurselor umane și a activităților. Nu în ultimul rând, a contat și experiența suplimentară a experților – cheie.
Reamintim în acest context faptul că Județul Cluj, prin Consiliul Județean, este beneficiarul Proiectului ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, jud. Cluj”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 19.972.586,04 lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind de 390.520,74 de lei, reprezentând 2% din valoarea totală.
Prin intermediul acestui proiect se urmărește punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului din școală specială – ultima funcțiune a clădirii, în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare. În acest scop, s-a propus realizarea unui Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea unor evenimente culturale, precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg.
Suprafața terenului ce aparține castelului este de 56.128 de mp, din care 644 de mp sunt ocupați de castelul Banffy, iar 691 de mp (313 mp + 353 mp + 25 mp) de clădirile adiacente.

Recomandari

Alte Articole