Închiderea rampei de deșeuri de la Pata Rât se apropie de final

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința opiniei publice faptul că lucrările de închidere și ecologizare a depozitului de deșeuri neconform de la Pata Rât se apropie de final.
Astfel, în prezent, se lucrează intens la impermeabilizarea depozitului, prin așternerea membranelor textile. Cele trei membrane geocompozite ce impermeabilizează depozitul față de apele provenite din precipitații vor fi acoperite cu stratul de pământ cu o grosime de 85 de cm, respectiv cu cel de sol vegetal cu o grosime de 15 cm.
În paralel, proiectul de consolidare a corpului depozitului afectat de alunecări este aproape finalizat, zidul de sprijin urmând a fi terminat până la sfârșitul acestei săptămâni. Reamintim faptul că, stabilizarea depozitului Pata Rât a constat în realizarea unui zid de sprijin din beton armat în lungime de 700 de metri, fundat pe două șiruri paralele și alternative de piloți de 10 metri adâncime.

Recomandari

Alte Articole