Incursiune în istoria locală, la Muzeul „Prima Școală Română – 1879” din Câmpia Turzii

Astăzi, cu începere de la ora 16:00, “Societatea Culturală Câmpia Turzii 775”, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local, organizează un eveniment cu puternice valențe istorice, la Muzeul „Prima Școală Română – 1879” .

Este vorba despre o serată culturală dedicată personalității celui care a fost Mircea Nicolae Nemeș.

Evenimentul va fi structurat pe trei părți:
-prezentarea importanței fondului de carte Mircea Nicolae Nemeș în cunoașterea istoriei locale,
-prezentarea unui fragment din documentarul „Mircea Nicolae Nemeș – omagiu”
– sesiune de discuții libere.

„Acum mai bine de treizeci de ani, venea la Arhivele Naționale din Cluj, un intelectual atât de distins, pe chipul căruia se citea noblețea și pasiunea uriașă față de trecutul localității natale. Era atât de pasionat, preluând flacăra generației interbelice care a ridicat această localitate. Această flacără uriașă a preluat-o domnul Mircea Nicolae Nemeș”, scria istoricul Vasile Lechințan.

Pe lângă activitatea din domeniul metalurgiei, Mircea Nicolae Nemeș a fost pasionat de istoria și identitatea Municipiului Câmpia Turzii, iar fondul de carte, care cuprinde 94 de volume, reprezintă o bază de cercetare pentru oricine vrea să afle cum s-a format municipiul pe care astăzi îl cunoaștem drept „Câmpia Turzii”.

Recomandari

Alte Articole