Investiții în infrastructura Spitalului de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, cu bani europeni

Consiliul Județean Cluj a depus spre finanțare europeană proiectul care vizează extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unitate medicală aflată sub autoritatea forului administrativ județean.
„Este cel de-al doilea proiect cu finanțare nerambursabilă pe care l-am depus în decursul acestei săptămâni. Desigur, vor mai urma și altele pe care, după modelul celor precedente, sperăm să le câștigăm, scăzând în acest fel presiunea exercitată asupra bugetului propriu. Ne mândrim cu faptul că instituția noastră se situează pe primul loc la nivel național între autoritățile locale în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, o performanță care ne motivează să păstrăm și pe viitor acest loc fruntaș”, a precizat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Propusă pentru finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, investiția are o valoare totală de 10.624.976,39 lei, din care 10.412.476,86 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă solicitată, iar 212.499,53 lei este cofinanțare suportată de Consiliul Județean Cluj.

Recomandari

Alte Articole