Județul Cluj, promovat în Israel

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din cadrul Consiliului Județean Cluj va participa în zilele de 6 și 7 februarie 2018 la Târgul Internațional de Turism IMTM de la Tel Aviv, cea mai importantă manifestare turistică din bazinul Mediteranei de Est.
„Dorința noastră este să trezim interesul și să aducem la Cluj un număr cât mai mare de turiști din Israel. Dincolo de istoria comună, extrem de bogată, care ne leagă, și de contribuția majoră pe care evreii și-au adus-o la moștenirea culturală a Transilvaniei, există numeroase alte obiective de interes major și motive pentru care aceștia să ne aleagă ca și destinație de vacanță și nu numai” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Pe parcursul celor două zile ale Târgului Internațional de Turism al Israelului, una din principalele manifestări de profil de pe piața Orientului Apropiat, vor fi prezentate publicului, cu ajutorul materialelor realizate de către CNIPT Cluj – pliante tematice, broşuri, flyere, hărți turistice, albume, semne de carte, materiale multimedia și de promovare, cele mai atractive și reprezentative locuri, obiective și evenimente de interes pentru turistul din Israel și pentru turistul provenind din zona Mediteranei de Est.
În demersul de atragere în județul Cluj a cât mai mulți turiști israelieni, un avantaj extrem de important îl reprezintă faptul că acesta este conectat cu Israelul prin două companii aeriene ce operează zboruri directe între Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca și Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv.
În același timp, nu trebuie uitat faptul că în județul Cluj există, încă din perioada medievală, o comunitate iudaică, în acest areal regăsindu-se două dintre cele mai reprezentative monumente ale cultului mozaic din România: Sinanoga Neologă din Cluj-Napoca – Templu dedicat evreilor deportați în lagărele naziste – și Sinagoga din Dej, una din cele mai mari sinagogi din spațiul transilvan.
Alături de monumentele istorice de cult ale comunității iudaice din județ, numeroasele cadre naturale de excepție dar și facilități spa, de cazare și de conferințe sunt considerate ca fiind tot atâtea puncte de interes pe care Clujul le oferă turistului din Israel.

Recomandari

Alte Articole