Județul Cluj sprijină financiar raionul Hîncești din Republica Moldova

Consiliul Județean Cluj a decis finanțarea a două proiecte de importanță majoră pentru comunitatea Raionului Hîncești din Republica Moldova, raion cu care județul Cluj este înfrățit.
„Am considerat că, înainte de orice, faptele trebuie să vorbească pentru noi, în anul Centenar. E un pas mare înainte în consolidarea relației cu adevărat speciale pe care o avem cu frații noștri de peste Prut pe care am decis să îi sprijinim direct prin finanțarea acestor proiecte din domeniul educației și sănătății”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Astfel, Consiliul Județean Cluj a alocat din bugetul propriu echivalentul a 500.000 euro în vederea finanțării construirii unui laborator clinic în cadrul Spitalului Raional Hîncești, respectiv pentru crearea unui Centru de excelență în domeniul educației. Conform hotărârii adoptate de plenul forului județean, din suma totală aprobată, 267.000 euro vor fi alocați până la finele acestui an, diferența urmând a fi asigurată în cursul anului viitor.
În ceea ce privește sprijinirea Spitalului din Hîncești, se impune a fi precizat faptul că această unitate sanitară îndeplinește rolul de spital regional, ce deservește patru raioane, cu peste 260.000 de locuitori. Din costul total al proiectului, de 935.000 euro, suma ce urmează a fi suportată de Consiliul Județean Cluj este de 350.000 euro.
Referitor la edificarea Centrului de excelență în domeniul educației, necesitatea realizării acestui obiectiv este legată de dorința oferirii unei alternative viabile elevilor și profesorilor performanți, din diferite instituții educaționale din raion, care nu reușesc să depășească anumite bariere ce le limitează dezvoltarea și punerea în valoare, la maxim, a capacităților de care dispun. Prin crearea unui astfel de centru, autoritățile locale urmăresc formarea unui nucleu educațional de elită, capabil să ofere o integrare mult mai ușoară din punct de vedere profesional și social. Bugetul total estimativ al proiectului este de 185.000 euro, din care Consiliul Județean Cluj va contribui cu suma de 150.000 de euro.
În conformitate cu prevederile legislației actuale, autoritățile administrației publice locale din România pot aproba finanțări din bugetele proprii pentru anumite categorii de investiții derulate pe teritoriul Republicii Moldova și Ucrainei, în baza acordurilor încheiate în acest sens.

Recomandari

Alte Articole