Juniorii Universităţii Cluj s-au calificat la etapa zonală

Juniorii Republicani A (Under 19) şi juniorii Republicani B (Under 17) au mers, „la braţ”, în faza zonală a Campionatului Naţional. Echipa U19, antrenată de Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi, a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 pe FC Baia Mare, prin golurile lui Mihai Butean şi Dan Fodor, după ce gazdele au deschis scorul. „Studenţii” mici aveau nevoie de un egal în Maramureş pentru a-şi asigura calificarea de pe poziţia secundă, însă victoria i-a propulsat pe primul loc al seriei, cu 66 de puncte, două mai mult decât FC Viitorul Mihai Georgescu.

„Studenţii” Under 17, antrenaţi de Călin Sălăgean, au învins şi ei pe FC Baia Mare, cu scorul de 1-0, prin golul lui Dan Moşuţi, şi au terminat seria pe locul secund, în spatele FC Ardealul.

Conform regulamentului Federaţiei Române de Fotbal (FRF), faza zonală se va disputa în perioada 2-5 mai la junori A, respectiv 11-14 mai la Under 17, iar cele 16 echipe calificate vor fi împărţite în patru grupe a câte patru echipe. Câştigătoarele celor patru grupe vor merge la Bucureşti pentru „final four”. Această ultimă fază e programată pe 16-17 mai, respectiv 23-24 mai.

Recomandari

Alte Articole