Lansarea programului „Fiecare Copil în Grădiniţă” în Judeţul Cluj

Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 11 februarie 2014, conferinţa de presă prilejuită de lansarea în judeţul Cluj a programului „Fiecare Copil în Grădiniţă”, program iniţiat de Asociaţia OvidiuRo. Acordul de parteneriat încheiat în vederea implementării acestui program între Consiliul Judeţean Cluj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia OvidiuRo a fost aprobat prin hotărârea forului administrativ judeţean nr. 22 din 30 ianuarie 2014. Ca urmare a acestei colaborări, programul debutează în patru comunităţi din judeţ, respectiv Săcuieu, Bonţida, Poieni şi Călăţele.
Programul Fiecare Copil în Grădiniţă a fost conceput cu scopul de a preveni abandonul şcolar timpuriu. Pentru început, principalii beneficiari sunt 100 de copii preşcolari din cele 4 comunităţi, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, care provin din familii al căror venit maxim este de 150 lei pe lună pe membru de familie. Aceste familii vor primi un ajutor financiar de câte 500 de lei/an (50 de lei/lună), condiţionat de prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă, fondurile necesare fiind asigurate din bugetul Consiliul Judeţean Cluj.
„Ne bucură faptul că implementăm acest proiect prin intermediul căruia contribuim direct şi activ la oferirea de şanse egale în ceea ce priveşte accesul la educaţie și parcurgea traiectoriei şcolare fireşti pentru aceşti copii care provin din familii nevoiaşe. Carenţele educaţionale apărute încă de la o vârstă timpurie generează ulterior probleme semnificative care împiedică o integrare deplină în societate. Prin acest demers, copiii primesc un ajutor binevenit, întreaga familie fiind angrenată în procesul educaţional” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vakar Istvan, cel care a fost iniţiatorul acestui proiect la nivelul forului administrativ judeţean.
Una dintre premisele proiectului este cea potrivit căreia bazele educaţionale şi incluziunea timpurie în comunitate a copiilor proveniţi din grupuri dezavantajate facilitează integrarea lor mai facilă în ciclul primar de învăţământ şi contribuie la scăderea ratei abandonului şcolar în rândul copiilor proveniţi din familii cu posibilităţi materiale modeste. Mai exact, în practică s-a constatat faptul că un număr extrem de redus de copii romi frecventează cursurile învăţământului preşcolar, motiv pentru care, încă de la începutul ciclului primar, înregistrează un decalaj semnificativ de aptitudini, abilităţi şi cunoştinţe comparativ cu marea majoritatea a colegilor, care au frecventat grădiniţa.
„Facilitarea educaţiei timpurii pentru copiii nevoiaşi a devenit o prioritate absolută a Consiliului Judeţean Cluj în contextul în care experienţa a demonstrat faptul că aceasta are cea mai mare rată de succes în reducerea abandonului şcolar şi, pe termen lung, a şomajului, a infracţionalităţii şi a dependenţei de ajutor social. Acesta este motivul pentru care am considerat iniţiativa ca fiind binevenită, lipsa educaţiei fiind principalul factor responsabil pentru nivelul de trai scăzut din comunităţile dezavantajate”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Ioan Oleleu.
La conferinţa de presă desfăşurată la sediul forului administrativ judeţean au participat Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Cluj, domnii Ioan Oleleu şi Vakar Istvan, reprezentanţi ai Asociaţiei OvidiuRo, ai Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, primarii şi directorii şcolilor din comunităţile vizate, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, precum şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu.
Biroul de presă

Recomandari

Alte Articole