Memorial de schi în Stațiunea Muntele Băișorii

Stațiunea Muntele Băișorii a găzduit sâmbătă, 16 februarie 2019, cea de-a treia ediție a concursului de schi-slalom uriaș într-o singură manşă ,,Cupa Nan Marian”.
La manifestarea organizată de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în parteneriat cu Asociația „Nan Marian” au fost înscriși nu mai puțin de 110 concurenți pe opt categorii, atât pentru fete cât și pentru băieți, în următoarele grupe de vârstă: 3-5 ani, 6-8 ani, 9-12 ani, 13-15 ani, 16-20 ani, 21-30 ani, 31-45 ani și +46 ani.
Festivitatea de premiere a avut loc pe pârtie, imediat după concurs. La ora 19.00 a avut loc o retragere cu torțe pe schiuri și a fost aprins focul de tabără.
Amintim în acest context faptul că Marian Nan s-a născut în data de 4 noiembrie 1978 iar la numai 38 de ani (4 septembrie 2016) a decedat, în scurta lui viaţă fiind considerat un adevărat stâlp al comunităţii. Născut şi crescut în Băişoara, a fost mereu preocupat de sprijinirea localnicilor din comuna sa natală. S-a implicat în dezvoltarea infrastructurii din Muntele Baişorii, a contribuit la crearea de numeroase locuri de muncă pentru localnici, a sprijinit familiile sărace, fiind, totodată, unul dintre susţinătorii mişcării turistice din staţiunea Muntele Baişorii. În ultima perioadă a vieţii a dorit să ofere un sprijin mai mare comunităţii, devenind consilier local. Nan a fost întotdeauna motorul de bucurie şi de speranţă al Muntelui Băişorii, determinându-i pe cei care l-au cunoscut să continue munca sa.

Rezultate concurs schi ,,Cupa Nan Marian” – februarie 2019

3-5 ani, Fete: locul I, Florian Bonda Ana
Băieți: locul I, Cîmpean Ştefan
6-8 ani, Fete: locul I, Damache Bianca
locul II, Crişan Maia
locul III, Cirebea Diana
Băieţi: locul I, Cristolțean Dragoș
locul II, Bagi Matei
locul III, Beschiu Costin
9-12 ani, Fete: locul I, Damache Daria
locul II, Pavel Maia
locul III, Fodor Andreea
Băieţi: locul I, Uriu Andrei
locul II, Ciocan Paul
locul III, Fodor Adam
13-15 ani, Fete: locul I, Salanță Antonia
locul II, Curea Sara
locul III, Grozav Diana
Băieţi: locul I, Iepure Rareș
locul II, Racoviță Răzvan
locul III, Pavel Cristian
16-20 ani, Fete: locul I, Crișan Hana
locul II, Curea Andreea
Băieţi: locul I, Farcas Robert
locul II, Gârbovan Ianis
locul III, Pintea Șerban
21-30 ani, Fete: locul I, Crişan Andreea
locul II, Gherghely Timea
locul III, Kovacs Cristina
Băieţi: locul I, Corcea Călin
locul II, Pîc Alexandru
locul III, Ghib Alexandru
31-45 ani, Fete: locul I, Cadar Andreea
locul II, Miclăuş Crina
Băieţi: locul I, Şerbănescu Iancu
locul II, Bodea Cristian
locul III, Lungu Răzvan
+46 ani, Fete: locul I, Ungur Carmen
locul II, Andraşoni Diana
Băieţi: locul I, Bujor Florin
locul II, Crişan Horea
locul III, Şoit Viorel.

Foto credit: Centrul de Informare Turistică Băișoara

Recomandari

Alte Articole