„Move on!”, proiect internațional derulat la Liceul Tehnologic Special Dej

Liceul Tehnologic Special Dej, instituție de învățământ special aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a găzduit recent prima întâlnire din cadrul Proiectului Strategic Erasmus+ KA229 „Move on!”, proiect dedicat dezvoltării la nivel fizic, mental și socio-emoțional a elevilor cu cerințe educative speciale.
Proiectul promovează parteneriatul între școli cu elevi cu cerințe speciale din România, Germania, Letonia, Spania, Italia și încurajează schimbul de practici educaționale, activitățile colaborative între elevi și profesori, precum și mobilitatea acestora în Europa.
„Move on!” prevede cinci activități de formare la nivelul profesorilor, urmate fiecare de câte o întâlnire a grupurilor de elevi, părinți și profesori, în fiecare țară. 24 de elevi cu nevoi educative speciale din școala clujeană vor avea ocazia de a exersa limba engleză la nivel bazic în variate activități în școli speciale sau incluzive, din sisteme educaționale diferite.
În fiecare țară se oferă o parte de pregătire într-un anumit domeniu, urmând ca prin activități specifice aceasta să fie aplicată în munca la clasă. Astfel, școala din România introduce în proiect terapia asistată de animale, mindfulness și psihoterapie pozitivă. Școala letonă promovează sportul, școala spaniolă se axează pe dans și dezvoltare emoțională, iar școala italiană pe integrare socială, în timp ce școala germană prezintă sistemul propriu de integrare profesională a absolvenților cu nevoi speciale.
Totodată, prin deplasarea într-un mediu nefamiliar, în care se vorbește o altă limbă, elevii câștigă la nivel de cunoștințe, la nivelul autonomiei personale și sociale, în timp ce profesorii se dezvoltă la nivel profesional, prin schimb de practici educaționale și activități de formare specifice.
Proiectul Strategic Erasmus+ KA229 „Move on!” se derulează în perioada 1 octombrie 2019 – 31 august 2021, suma alocată pentru România și necesară îndeplinirii obiectivelor programului fiind de 42.234 de euro.

Recomandari

Alte Articole