Municipiul Cluj Napoca găzduiește prima ediție a Festivalului Stradal „Wonder Puck”

Teatrul de Păpuși „Puck”, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, organizează, în parteneriat cu fundațiile Esua și Lions, prima ediție a Festivalului Stradal „Wonder Puck”.
Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii din Cluj-Napoca, începând de vineri, 15 septembrie 2017 și până duminică, 17 septembrie a.c. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 15 septembrie 2017, de la ora 15:00, pe Scena Mare și va fi urmată, de la ora 15:30, de un eveniment special – Fanfara Militară din Cluj-Napoca va susține un concert cu fragmente din muzica filmelor de la Disney.
De asemenea, un alt element inedit în cadrul Festivalului „Wonder Puck” îl reprezintă Petrecerea Costumelor, un moment jucăuș și colorat adresat copiilor și familiilor lor, care se va finaliza cu Tombola Fermecată, manifestare ce va avea loc sâmbătă, 16 septembrie a.c, în intervalul orar 19:00-21:00. Atmosfera de dans și voioșie va fi întreținută și de concertul celor de la Voltaj Academy, concert care va încheia cea de-a doua zi a festivalului.
Organizatorii au pregătit, totodată, un program complex de educație teatrală și culturală menit să formeze gustul estetic al celor mai mici spectatori, dar și al tinerilor și să apropie arta teatrului de păpuși de publicul său. Astfel, pe parcursul celor trei zile de festival, într-un perimetru de 3.520 de metri pătrați, în inima Clujului, se vor dezvolta continuu, într-un cadru atractiv și prietenos, o serie de activități artistice dedicate copiilor și părinților.
La eveniment vor participa atât artiști clujeni, cât și de la Oradea, Sibiu, Alba Iulia, Târgu-Mureș, Baia Mare, Deva, Satu Mare și Dej. Pe lângă trupe și instituții de teatru, programul artistic al festivalului cuprinde și spectacole de teatru ale unor prestigioase școli clujene, concerte, momente de dans și jonglerie, ateliere de creație și expoziții.
„Wonder Puck” este un eveniment de tip open-air adresat întregii familii, care își propune să aducă laolaltă domenii de interes artistic, precum: teatru, muzică, dans, artă vizuală și artizanală, pe toată durata festivalului urmând a avea loc o mulțime de activități educative și recreative.
Cu ajutorul partenerilor, organizatorii festivalului își propun ca următoarele ediții să se bucure de o extindere a activităților la nivel național. Participarea la toate manifestările din cadrul Wonder Puck este gratuită!

Recomandari

Alte Articole