Numărul clujenilor care beneficiază de apă potabilă furnizată în sistem centralizat, în continuă creștere Reviewed by CD on . Consiliul Județean Cluj, în calitate de acționar majoritar al Companiei de Apă Someș S.A., a aprobat includerea în domeniul public și, respectiv, preluarea în s Consiliul Județean Cluj, în calitate de acționar majoritar al Companiei de Apă Someș S.A., a aprobat includerea în domeniul public și, respectiv, preluarea în s Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Numărul clujenilor care beneficiază de apă potabilă furnizată în sistem centralizat, în continuă creștere

Numărul clujenilor care beneficiază de apă potabilă furnizată în sistem centralizat, în continuă creștere

Numărul clujenilor care beneficiază de apă potabilă furnizată în sistem centralizat, în continuă creștere

Consiliul Județean Cluj, în calitate de acționar majoritar al Companiei de Apă Someș S.A., a aprobat includerea în domeniul public și, respectiv, preluarea în sistemul public județean de distribuție a apei potabile, a mai multor rețele locale de apă realizate în cursul ultimilor doi ani.
În acest sens, prin intermediul unor investiții în valoare totală de circa 3.130.000 lei, asigurate din redevența și impozitul pe profit care revin forului administrativ județean, vor fi preluate și integrate în sistemul public centralizat rețelele de alimentare cu apă nou realizate din localitățile Zorenii de Vale, comuna Mociu și Giula, comuna Borșa. Concret, elementele de infrastructură care vor deveni parte a domeniului public al județului Cluj includ peste 26.700 de metri de conducte de apă, două rezervoare cu apă, trei grupuri de pompare apă, circa 100 de branșamente, instalații de post-clorinare, etc.
De asemenea, în urma unor lucrări la instalațiile de apă și canalizare realizate pe nu mai puțin de 28 de străzi din municipiul Cluj-Napoca, vor fi preluate în domeniul public al județului și concesionate Companiei de Apă Someș peste 13 km de conducte de apă, circa 7,5 km de conducte de canalizare, respectiv 1.562 de noi branșamente și racorduri, în lungime totală de 6.282 metri liniari. Finanțarea acestor investiții derulate în ultimii doi ani, a căror valoare totală se ridică la suma de 9.442.660 lei, a fost asigurată din fonduri ale municipalității clujene.
Potrivit legislației actuale, rețelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau micro-zonal sunt lucrări de investiții ce fac parte din domeniul public al județului. Ulterior, pentru a fi pe deplin funcționale și integrate în sistemul public județean, elementele de infrastructură realizate pe plan local sunt concesionate operatorului de apă care acționează în respectivul areal, în baza unui contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus