O delegație a Consilului Local Turda a fost prezentă la sărbătoarea localității Torda (Serbia)

Municipiul Turda, a dezvoltat în ultimii ani, o serie de raporturi de colaborare şi de înfrăţire cu oraşe partenere din afara graniţelor ţării, concretizate în special prin proiecte culturale, educaţionale, precum şi administrative. În această idee, o delegaţie turdeană a fost prezentă la Torda (Serbia), în perioada 16-17 martie 2013, pentru a participa la sărbătoarea localităţii.

De localităţile Bihortorda şi Torda, municipiul Turda este leagat de o frumoasă similitudine a numelui pe care îl poartă comunităţile, iar bazele primelor schimburi bilaterale au fost puse, favorizaţi fiind de proximitatea geografică, dar şi de interesele comune. Istoricul relaţiilor începe la sfârşitul anilor 90, când, participând la o conferinţă naţională a reprezentanţilor UDMR, domnul consilier Iosif Patacki a iniţiat primele contacte, iar în anul 2001, la Bihortorda, au fost semnate acorduri bilaterale între cele trei localităţi prietene: Turda din România, Torda din Serbia şi Bihortorda din Ungaria.

Colaborările trilaterale s-au concretizat, în special, prin schimburi culturale, între membrii comunităţilor, vizite cu prilejul organizării evenimentului „Zilele Turzii”, sau sărbătoarea localităţii, din luna martie, în Serbia. În mod tradiţional, în luna martie, la Torda se organizează o serie de întâlniri, conferinţe, iar trei zile, sunt dedicate celor trei localităţi partenere.

Anul acesta, răspunzând invitaţiei primite, municipiul Turda a fost prezent la manifestările de la Torda, cu o delegaţie condusă de viceprimarul municipiului, av. Lucian Nemeş, însoţit de doamna Ádámosy Klára (consilier UDMR), doamna Csép Leylla (consilier UDMR), domnul Radu Panait (consilier PNL) şi doamna Csilla Nagyosi-Szabo (consilier Serviciul Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale). Alături de aleşii locali, Turda a avut ca mesager cultural, ansamblul de dans Csillagvirágok al liceului Jósika Miklós, care a prezentat un program artistic.

Programul delegaţiei turdene prezente la Torda a inclus o depunere de coroane la monumental revoluţionarilor din 1848 şi participarea la un program artistic susţinut de ansambluri artistice din cele trei localităţi. De asemenea, viceprimarul Lucian Nemeş a avut întâlniri cu reprezentanţii de vârf ai localităţilor partenere: domnul Dobai János, primarul din Torda – Serbia, domnul Lázár Jenő, viceprimarul aceleaşi localităţi, cu o serie de consilieri locali, precum şi cu omologul său din Bihartorda, domnul  Serdült Csaba. Delegaţia română a fost primită călduros şi de către Preşedintele Comitetului Comunal Zitiste, domnul Dusan Milicev. Interesul pentru municipiul Turda a fost concretizat într-un interviu acordat de către domnul Nemeş Lucian, unui post de televiziune din Serbia.

Deşi nu a putut fi prezent personal pentru a onora invitaţia partenerilor din Serbia, primarul municipiului Turda, domnul Tudor Ştefănie, cel care a păstrat şi a dezvoltat legăturile de tradiţie cu oraşele înfrăţite, a transmis un mesaj de susţinere şi continuitate a legăturilor transculturale şi administrative. De asemenea, legătura de prietenie, a fost reprezentată simbolic prin plantarea unui tânăr platan, provenind tocmai din pepinierele noastre, în faţa primăriei din Torda. Platanul este considerat un arbore înalt, care îşi întinde drept coroana spre lumină.

Ultimul popas al periplului delegaţiei turdene a fost consemnat la Torac, un sat locuit în majoritate de români, unde a avut loc o întâlnire, la sediul Asociaţiei pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluț“, cu preşedintele Todor Ursu şi viceprimarul Toracului, Daniel Fluture. 

„O comunitate se poate exprima cel mai bine prin cultură, muzică, artă, literatură, elemente care unesc în mod armonios naţiunile lumii. Elementele de factură culturală au constituit liantul primelor schimburi realizate cu localităţile înfrăţite Torda şi Bihortorda. Evenimentele care ne apropie sunt, în special, cu prilejul sărbătorilor dedicate localităţilor noastre.

Pentru a fructifica resursele noastre naturale privind turismul de sănătate, în viitor, există perspectiva realizării unor circuite turistice comune, care să apropie comunităţile noastre şi să pună în valoare ospitalitatea românilor, sârbilor, maghiarilor” a declarat viceprimarul L. Nemeş în discursul susţinut la Torda.

Recomandari

Alte Articole