O nouă creșă în Cluj Napoca, pe strada Septimiu Albini

Primăria Cluj-Napoca a investit în acest an aproape 2 milioane de euro în școli și grădinițe, realizând în această vară lucrări de reparații la 77 de unități de învățământ din municipiu, astfel încât copiii să poată începe anul școlar „cu dreptul”. Pe lângă lucrările care se efectuează la grădiniţe, școli și licee, pe strada Septimiu Albini nr. 91 se află în curs de finalizare o nouă creșă ce va avea un total de 75 de locuri.

Valoarea lucrărilor de la Creşa Albini este de aproximativ 671.000 de lei – înlocuire tâmplărie pvc, igienizări, pardoseli, tavane casetate, reparaţii acoperiş, pavaje, instalaţii de încălzire, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii de gaz – este deci o investiție consistentă pentru modernizarea clădirii și convertirea ei într-o destinație de un real folos pentru comunitatea noastră.

Recomandari

Alte Articole