Poziţie onorantă pentru municipiul Dej, în clasamentul proiectelor realizate pe fonduri europene

Proiectul de modernizare a 23 de străzi din municipiu, implementat de Primăria Municipiului Dej, se află printre primele trei locuri, în clasamentul proiectelor pe fonduri europene realizate în Regiunea de Nord- Vest, prin Programul Operaţional Regional 2007- 2013, conform analizei realizată la finalul anului 2016, de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Proiectul a presupus modernizarea a 23 de străzi, pe o lungime de 26 de km, fiind unul dintre cele mai mari proiecte de modernizare străzi pe zona urbană, din Transilvania, cu o valoare de 75 milioane lei, aproximativ 17 milioane euro, cota de contribuție din bugetul local fiind de numai 2%, respectiv 340 de mii de euro( 1,5 milioane de lei). Investiția a demarat în toamna anului 2014 şi a constat în modernizarea străzilor: Nicolae Titulescu, Șomcutului, Înfrățirii, Varga Katalina, Valea Codorului, Valea Jichişului, Simion Bărnuţiu, B. P. Haşdeu, Teilor, Ciceului, Solidarității, Veseliei, Petru Maior, Iosef Attila, Liviu Rebreanu, N. Stănescu, Traian, Gh.Bariţiu, Ion Creangă, Griviţei, I.L.Caragiale, Nicolae Iorga, Pinticului. Toate cele 23 de străzi au fost asfaltate, au fost amenajate trotuare şi accese la proprietăţi.

” Mă bucur că am reuşit să finalizăm acest proiect care a fost de mare anvergură şi a însemnat foarte multă muncă şi implicare pentru că a trebuit să fie finalizat în termen scurt( toamna anului 2014- vara anului 2016). Bucuria mea este completată de faptul că eforturile de a dezvolta comunitatea, sunt recunoscute şi la nivel central şi regional, fiind vorba de 60 milioane lei din fonduri europene absorbiţi de comunitatea noastră prin acest proiect, aspect care ne-ar clasa pe locul II pe regiunea N-V, la categoria fonduri europene absorbite sau asistenţa financiară nerambursabilă. Poziţia în clasamentul proiectelor realizate pe fonduri europene, implementarea fără penalizări, atât a acestui proiect cât şi a proiectelor pe linie de învăţământ, sănătate, agrement, dar şi rezultatele pozitive obţinute la toate verificările, ne oferă credibilitate şi creşte evident şansele de a accesa noi proiecte pe fonduri nerambursabile pentru municipiul Dej.”, a declarat primarul Dejului, Morar Costan.

Recomandari

Alte Articole