Premieră la Cluj: grup de lucru pentru copiii cu ADHD

Clujul va avea în premieră națională un grup de lucru pentru copiii cu ADHD (deficit de atenție și hiperactivitate).

Emil Boc (primar Cluj Napoca): „Am salutat proiectul care a fost depus spre finanțare la Primăria Cluj-Napoca din primul moment. Cred că inițiativa Asociației „Pași înainte” este extrem de benefică pentru parinți, copii, mediul școlar, pentru Cluj și de ce nu, pentru România. Spun asta pentru că acest model de bune practici poate fi preluat și implementat și în alte județe și chiar promovat printr-un proiect național. Nu vă ascund faptul că am fost contactat în întâlniri publice, la întalniri de cartier, de către clujeni care se confruntă cu probleme și simt nevoia consultării cu specialiști, a unor sfaturi de la persoane autorizate astfel încât să poată aborda corect problemele cu care se confruntă copiii lor.
Primăria Cluj-Napoca se implică în proiect printr-un parteneriat cu Asociația inițiatoare, contribuind cu o sumă simbolică de 4000 de lei – sunt bani cu titlu simbolic pentru că adevărata muncă e facută de oamenii din grupurile de lucru, cei care realizează întâlnirile cu părinții. Oamenii aceștia depun o activitate de suflet ce va aduce beneficii reale comunității noastre pentru care îi felicit și îi asigur că vor avea întotdeauna un sprijin în Primărie.”

Recomandari

Alte Articole