Primul zbor pe ruta Cluj Napoca – Istanbul

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vakar Istvan, a participat ieri luni la ceremonia de lansare a primului zbor pe ruta Cluj-Napoca – Istanbul și retur. Zborurile, operate de compania aeriană turcească Atlasglobal Airlines se vor realiza cu aeronave Airbus 320.
Zborul de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj înspre Aeroportul Internațional Atatürk Istanbul este programat de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri. Zborurile cu plecări din Istanbul au loc la 10:10, cu sosire la Cluj-Napoca la ora 12:00, în vreme ce zborurile din Cluj-Napoca sunt cu plecări de la ora 12:50 și cu sosire în Istanbul la 14:35. Zborurile Atlasglobal Airlines din Cluj-Napoca – Istanbul au prețuri de pornire de la 79 euro/ dus-întors.
Reprezentanții Atlasglobal au declarat faptul că, începând cu luna septembrie a.c., compania aeriană turcească va oferi posibilitatea realizării de zboruri pe ruta Cluj-Istanbul 7 zile/săptămână.

Recomandari

Alte Articole