Primul hram al Mănăstirii Sf. Ap. și Ev. Ioan din Pădureni

Mănăstirea de maici din localitatea clujeană Pădureni și-a sărbătorit ieri hramul pentru prima dată.
Așezământul monahal ocrotit de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, pomenit astăzi în calendarele ortodoxe, a fost înființat la începutul acestui an.
La sărbătoarea hramului a fost prezent Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, ÎPS Părinte Andrei, care a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos, exista o mănăstire încă din în secolul al 18-lea, însă a fost distrusă.
Biserica locașului de cult a fost reclădită în 1967, dar a rămas nefolosită până în 2000 când un grup de credincioși a restaurat locașul de cult. În prezent, mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul este condusă de Maica Stareţă Andreea şi părintele duhovnic Vlad Marc.

Recomandari

Alte Articole