Procurorii DNA au extins cercetările în cazul lui Adrian Severin

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au extins cercetările față de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, în dosarul în care se efectuează acte de urmările penală pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență și au început, față de acesta, urmărirea penală pentru o nouă infracțiune.

Este vorba despre „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”.  Adrian Severin a folosit și a prezentat în Parlamentul European, documente, declarații false ori inexacte, contrar reglementărilor legale.

Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanță încheiate cu șase societăți comerciale românești, înființate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanță. În felul acesta, Adrian Severin a înlesnit unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European. În aceeași cauză se efectuează acte de urmările penală și față de alte persoane. Având în vedere stadiul anchetei, nu se pot furniza mai multe detalii, în acest moment, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie într-un comunicat remis astăzi presei.

 

Recomandari

Alte Articole