Programul ,,Ajutor la teme pentru adolescenţi”, la Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” Cluj Napoca

Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, demarează începând cu data de 23 noiembrie 2015, programul ,,Ajutor la teme pentru adolescenţi”. Programul este realizat cu ajutorul voluntarilor, care vor oferi asistenţă educaţională gratuită, individuală sau de grup, elevilor din clasele VII – XII. Scopul acestui program este susţinerea eforturilor educaţionale ale adolescenţilor, dar şi mobilizarea membrilor comunităţii, prin implicarea în activităţi de voluntariat. Astfel, vor fi organizate expoziţii de carte, programe artistice, literare şi educative, concursuri de desene, ateliere de creativitate, ateliere de bricolaj, vizionare de film şi multe alte activităţi destinate tinerilor interesaţi, care vor fi derulate în perioada 23-30 noiembrie la sediul central al bibliotecii.
Programul ,,Ajutor la teme pentru adolescenţi” se desfăşoară în cadrul proiectului ,,Iniţierea Centrului de Voluntariat în Sectorul Cultural şi Creativ”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, Runda 2, în cadrul Fondului ONG în România şi implementat de Asociaţia „Teatrul Imposibil”, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe.
Participarea nu este condiţionată de înscrierea prealabilă, iar lista materiilor şi orarul activităţilor pot fi consultate de către cei interesaţi pe pagina web a bibliotecii: www.bjc.ro.

Recomandari

Alte Articole