Salonul de toamnă Mineralia de la Cluj Napoca, sub semnul agatului

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită publicul interesat să ia parte, între 6-8 octombrie 2017, la Expoziția Mineralia – ,,Agatul – Cristale și Bijuterii”, eveniment derulat în cadrul celei de-a X-a ediții a Salonului de Toamnă.
Ȋntre pietrele folosite în podoabe, bijuterii sau ornamente, agatul ocupă un loc special. Este o piatră fascinantă prin infinitatea de modele, texturi și culori pe care le prezintă. Agatul a fost folosit de oameni încă din preistorie, cu mii de ani în urmă. Ȋn Grecia Antică și în Imperiul Roman a fost cea mai cunoscută piatră de podoabă, șlefuită sau sculptată în camee. Ȋn timpurile moderne, bijutierii Art Nouveau au fost cei care au redat măreția acestei pietre, folosind în mod special agatele viu colorate. Astăzi agatul este montat în cele mai fanteziste bijuterii, iar bucățile mai mari tăiate şi apoi șlefuite sunt obiecte ornamentale deosebite.
Zone faimoase cu exploatări de agat au existat în Italia, Germania și India, dar acum sunt secătuite. În schimb există depozite enorme în Brazilia, Uruguay, Mexic sau Madagascar. Ocurențe mici se găsesc peste tot în lume. Cele mai cunoscute şi mai frumoase agate din România se găsesc în Munții Apuseni, la Brad și Techereu.
Agatul cu benzi – prezintă benzi de culori distincte dispuse concentric. Culorile depind de impuritățile existente. Fiind poros, agatul se poate colora cu pigmenți speciali.
Agatul dendritic – agat alb pur ce conține “peisaje” de incluziuni dendritice datorate oxizilor de mangan.
Agatul mușchiform – numele datorat incluziunilr verzui cu aspectul mușchilor de copac în interiorul agatului transparent.
Agatul de foc – culori incandescente puternice datorate difracției luminii în agatul cu oxizi de fier.
Din anul 2007, Expoziția Mineralia propune o incursiune în lumea pietrelor fine şi preţioase.
Minunăţii ale naturii, prezentate în toate formele, de la piatra brută la bijuterie:
Pietre brute – cristale şi minerale de colecţie; fosile, meteoriţi
Pietre tăiate şi şlefuite pentru montură (geme)
Bijuterii originale, numai din pietre naturale
Ornamente din piatră şlefuită

Recomandari

Alte Articole