Salvamont Cluj a participat la salvarea unui grup de turiști surprinși de avalanșă

O echipă de salvatori montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a participat în weekendul recent încheiat, alături de salvamontiști din județele Sibiu și Argeș, la o acțiune de salvare a două persoane surprinse de o avalanșă în munții Făgăraș, în zona cotei 2000 – Transfăgărășan.
Cei doi turiști, care făceau parte dintr-un grup mai mare, de 13 persoane, au fost luați de avalanșă și transportați circa 200 de metri în aval. Imediat după apelarea serviciului de urgență 112, salvamontiștii clujeni, sibieni și argeșeni aflați în zonă au intervenit în regim de maximă urgență pentru limitarea efectelor acestei avalanșe, respectiv pentru ajutorarea victimelor. Astfel, una dintre persoane surprinsă de avalanșă a suferit leziuni multiple, aceasta fiind transportată la spital cu un elicopter S.M.U.R.D. Cealaltă persoană a fost coborâtă la o cabană din zonă, fiind transportată ulterior cu ambulanța. În ceea ce privește restul grupului, care era adăpostit sub o copertină, acesta a fost evacuat în siguranță după apusul soarelui, cu ajutorul echipelor Salvamont.
Având în vedere vremea din această perioadă care favorizează declanșarea de avalanșe în zonele montane înalte, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj îi îndeamnă pe toți cei care practică sporturi de iarnă, dar și pe cei împătimiți de drumeții montane, să folosească echipament specific sezonului de iarnă care include și echipamentul de salvare din avalanșă, să se asigure că în grup se află minim o persoană cu experiență sau să apeleze la ghizii montani, respectiv să anunțe traseul pe care doresc să-l parcurgă la Serviciul Salvamont din zonă.

Photo credit: Sorin Lazar (Facebook)

Recomandari

Alte Articole