„Săptămâna familiei, săptămâna fără TV „, la biblioteca din Turda

Anul acesta, cea de-a patra ediţie a programului „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV „, dedicat activităţilor de educaţie non-formală, are loc în săptămâna 1–5 aprilie 2013. Muzeul turdean se pregăteşte pentru a primi cât mai multe grupuri şcolare şi propune elevilor şi profesorilor vizite ghidate, ateliere de pedagogie muzeală, jocuri didactice.

Muzeul de Istorie Turda în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda şi Clubul Copiilor Turda organizează patru ateliere de pedagogie muzeală pentru copii şi elevi, în cadrul expoziţiei temporare „De pe vremea bunicilor. Ocupaţii tradiţionale pe Valea Arieşului. Colecţia Ioan Raţiu din Turda” (vernisată în 29 martie).

Sub îndrumarea muzeografilor şi a profesorilor de artă plastică, elevii vor avea prilejul să descopere şi să-şi însuşească tehnici tradiţionale de confecţionat şi ornamentat obiecte populare.

 Program:

De luni până vineri, între orele 10,00-16,00 poate fi vizitată expoziţia de bază şi expoziţia temporară „De pe vremea bunicilor. Ocupaţii tradiţionale pe Valea Arieşului. Colecţia Ioan Raţiu din Turda”

 

Atelier 1: Marţi, 2 Aprilie, ora 12,00-15,00

„Ouă încondeiate de Paşti”

Atelier  2 : Miercuri, 3 Aprilie, ora 12,00- 15,00

“Crestături în lemn şi icoane pictate pe sticlă”                                                        Atelier  3 : Joi, 4 Aprilie, ora 12,00- 15,00

   „Modelaj la roata olarului”

Atelier 4: Vineri, 5 aprilie, ora 12,00- 15,00

  „Micii arheologi”

 Participarea la ateliere se face numai pe bază de înscriere la tel. 0264-311826 sau 0746143862.

Număr maxim de participanţi pe atelier 15

Tarif 10 lei/persoană

Important! Pentru a evita aglomeraţia şi pentru o organizare cât mai eficientă, cadrele didactice sunt rugate să-şi programeze  vizitele. Înscrierile se fac la numerele de telefon 0264311826 sau 0746143862, persoană de contact Carmen Dragomir.

Recomandari

Alte Articole