Sărbători ale fiilor satului şi ale portului popular, în weekend, la Gădălin, Jucu, Dezmir şi Cătina

Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT), împreună cu primăriile şi consiliile locale ale comunelor Jucu, Apahida, Cătina şi parohiile ortodoxe Gădălin şi Dezmir, invită toţi iubitorii de folclor în zilele de 26 şi 27 iulie la mai multe serbări şi şezători populare, care vor avea loc în localităţile Gădălin, Jucu, Dezmir şi Cătina.

Astfel, manifestările sfârşitului de săptămână vor debuta în ziua de sâmbătă, 26 iulie, la Gădălin (comuna Jucu) cu prima ediţie a Sărbătorii Portului Popular, cei prezenţi putând admira un spectacol folcloric şi o paradă a portului tradiţional. Pe scena amplasată în centrul aşezării vor evolua soliştii vocali Daniela Crişan, Adelina Boita, Adriana Morocoj, Ovidiu Gârba, Raluca Dărgău, Iosif Rusu, Răzvan Colcer, Marius Mureşan, Raluca Mureşan, precum şi următoarele formaţii de jocuri populare: dansatorii din Baciu, Ansamblul “Crăişorul” din Bonţida, Ansamblul „Jucu Someşan”, Ansamblul „Doru Muntelui” din comuna Mănăstireni şi Ansamblul maghiar din Vişea. Urmează apoi un program realizat de CJCPCT Cluj, pe parcursul căruia vor susţine recitaluri solistul Mihai Liviu Sălăgean şi renumitul taraf din Mociu. În acelaşi spectacol vor mai putea fi urmărite şi ansamblurile „Dor Mărişan” şi „Tulnicele Iancului” de la Beliş. Programul folcloric se va încheia cu tradiţionalul joc la şură şi un foc de tabără.

Duminică, 27 iulie, la Dezmir (comuna Apahida), cu prilejul împlinirii a 100 de ani de existenţă a Bisericii Ortodoxe din localitate, se va desfăşura un consistent spectacol folcloric. În prima parte a manifestării, începând cu ora 15.00, vor urca pe scenă soliştii Adriana Morocoj, Antonia Jimborean, Maria Bărăian, Anca Mudure, Ioana Rus, ansamblurile de dansuri populare „Datini” din Dezmir, „Trandafirul de Căian” şi trupa „Rustic”. Cea de-a doua parte a spectacolului, oferit de CJCPCT Cluj, va găzdui, de la ora 17.00, evoluţiile soliştilor Adelina Boita, Vlăduţa Lupău, Iosif Rusu, Maria Lobonţ, Mariana Pop, Ana Strâmturean, Ovidiu Purdea-Someş şi Maria Golban-Şomlea, acompaniaţi de Grupul instrumental “Ceteraşii de la Gherla”, condus de Gabi Bunea. Invitat în spectacol va fi şi Ansamblul de dansuri “Someşul Apahida”, instructori-coordonatori Victoria şi Ioan Moldovan.

Tot duminică, 27 iulie, la Cătina va avea loc, începând cu ora 13.00, manifestarea culturală „Fiii satului Cătina”, care va cuprinde întâlniri cu fiii satului de pretutindeni, premieri ale veteranilor de război şi ale cuplurilor care au împlinit cincizeci de ani de căsnicie şi un spectacol folcloric. În prima parte a programului artistic vor urca pe scenă formaţiile de dansuri populare din Cătina, Ţaga, Palatca, Ceaba, Buza, Cămăraşu, Sărmaşu, Mociu şi soliştii Carina Moldovean, Ioana Ungureşan, Claudia Pavel, Albert Zoltan, Ana Szilagyi, Ana Trombiţaş, Doina Pălăcean, Maria Bărăian, Ioan Moldovan, violonistul Cătălin Mureşan şi Ana Ilca Mureşan. Apoi, de la ora 18.00, în cadrul programului oferit de CJCPCT Cluj, vor evolua soliştii Diana Maria Roman, Robert Moldovan, Narcisa Balla, Ana Georgeta Balla, Georgiana Lobonţ, Adrian Buză, Ioana Breda Morar, Mariana Morcan şi Aurel Şuteu, acompaniaţi de Orchestra Profesionistă “Cununa Transilvană” a C.J.C.P.C.T. Cluj, condusă de Ovidiu Barteş. Partea de joc tradiţional este asigurată de Ansamblul folcloric “Valea Someşului” din Gherla, iar spectacolul va fi prezentat de interpreta Ioana Breda Morar.

În aceeaşi zi, duminică 27 iulie, la Jucu, în cadrul sărbătorii “Fiii comunei Jucu” – începută sâmbătă, 26 iulie, cu numeroase alte manifestări culturale – se va desfăşura şi un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul din Bonţida, Ansamblul „Jucu Someşan”, Ansamblul „Datini Someşene”, Dansatorii din Vişea, soliştii Dolfina Aşchilean, Maria Marcu, Traian Ilea şi Valeria Codorean, Ana Ilca Mureşan şi renumitul taragotist Dumitru Fărcaş. Tot în cadrul programului artistic, CJCPCT Cluj va organiza, pe durata a două ore, un recital susţinut de cel mai longeviv ansamblu folcloric al Clujului, „Rapsodia Someşeană” – instructori coregrafi sunt Ilie Lung şi Pop Victor, iar dirijor – Alexandru Tămaş. De asemenea, vor delecta publicul cu măiestria lor interpretativă, artiştii Claudiu Ciotleuş, Rareş Paşcalău, Andreea Antal, Alex Vaida, Ionel Măselar, Marinel Paşcalău şi Alexiu Ţurcă.

Recomandari

Alte Articole