Şcoala Altfel la Consiliul Judeţean Cluj

Consiliul Judeţean Cluj va derula în perioada 7 – 11 aprilie 2014, prin intermediul instituţiilor aflate sub autoritatea sa, o serie de activităţi incluse în cadrul programului “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, derulat în cadrul săptămânii “Şcoala Altfel”. Programul îşi propune implicarea, deopotrivă, a elevilor şi a dascălilor în activităţi extracurriculare şi extraşcolare, activităţi care să le valorifice talentele şi competenţele în domenii cât mai diverse.
Astfel, instituţiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj: Filarmonica de Stat Transilvania, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj, Muzeul Octavian Goga Ciucea, Teatrul de Păpuşi Puck, Biblioteca Judeţenă “Octavian Goga”, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda” Cluj au pregătit o serie de evenimente special destinate acestei ocazii:
Muzeul Etnografic al Transilvaniei va organiza în cadrul Săptămânii Altfel un atelier de pictură icoane pe sticlă – Icoana din sufletul copiilor, un atelier de încondeiere a ouălor – În aşteptarea iepuraşului, precum şi un atelier de jucării tradiţionale – Jucării de odinioară. Totodată, în cadrul programului educaţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, Muzeul Etnografic al Transilvaniei oferă posibilitatea vizionării expoziţiei “Rembrandt. Apogeul Artei Gravurii.”
Filamonica de Stat Transilvania organizează miercuri, 9 aprilie 2014, ora 12.00, în incinta Colegiului Academic, Dublul concert pentru vioară şi violă, iar repetiţia generală din data de 11 aprilie 2014 este deschisă elevilor şi profesorilor, începând cu ora 10.00.
Muzeul de Artă Cluj propune elevilor şi cadrelor didactice un program special de ghidaje interactive: „Palatul Bánffy”- ghidaj interactiv desfăşurat în incinta celui mai important edificiu laic baroc al oraşului şi „Galeria Naţională”- ghidaj interactiv desfăşurat în spaţiile dedicate expoziţiei permanente a muzeului, cea care găzduieşte cel mai semnificativ fond patrimonial de artă plastică naţională din Transilvania. Pe întreaga durată a desfăşurării programului „Şcoala Altfel”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca asigură tuturor grupurilor de elevi şi cadre didactice însoţitoare intrarea liberă în spaţiile expoziţionale ale instituţiei. Participanţii la ghidajele tematice au, însă, obligaţia achitării unei taxe în valoare de 50 RON/grup, numărul maxim de participanţi/grup fiind de 35.
Muzeul Memorial “Octavian Goga” Ciucea, va desfăşura o serie de acţiuni educaţionale cu instituţii de învăţământ cum ar fi: Liceul “Octavian Goga” Huedin, Şcoala Gimnazială „Octavian Goga”, Şcoala gimnazială din localitatea Negreni, Şcoala gimnazială Poieni, Clubul Copiilor Huedin. Pe lângă expoziţiile permanente, în cadrul Muzeul Memorial “Octavian Goga” Ciucea se vor organiza şi două expoziţii temporare “Pictură religioasă şi iconografie” la “Casa Alba” şi “Caricatură de presă din perioada interbelică” la parterul “Clădirii Castel”.
Teatrul de Păpuşi Puck va susţine un număr de 19 reprezentaţii în Cluj-Napoca şi în localităţile din judeţul Cluj. Programul detaliat al săptămânii se poate consulta pe site-ul http://www.teatrulpuck.ro/ro/.
Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj organizează un curs gratuit de ţesut-cusut, curs condus de către meşterul popular Elvira Gavriş din Munţii Apuseni.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj organizeză, tot în cadrul săptămânii „Să ştim mai multe, să fim mai buni”, un Festival de cântece, jocuri, obiceiuri şi meşteşuguri tradiţionale pentru elevi, festival care are ca scop prezentarea şi promovarea activităţilor din domeniul culturii tradiţionale. Tot cu ocazia săptămânii “Şcoala Altfel“, Centrul Judeţean va organiza un program de concerte educative, concerte care vor fi susţinute de Orchestra Cununa Transilvană.
La Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” vor avea loc o serie de ateliere de lucru, prima vizită la bibliotecă, întâlniri în cadrul proiectelor “Vreau să fiu un personaj de poveste”, “Scriitori români de ieri şi de azi”, “Să creştem sănătoşi”, “Mari civilizaţii ale lumii”, “O lume magică în Ludotecă”, “Micul astronom”, “Regi şi Regine ai României” , “Micii ecologişti”, “Cu cartea la cei mici”
De asemenea, în organizarea de activităţi extracurriculare şi extraşcolare specifice acestei săptâmâni se vor implica şi instituţiile de învăţământ special aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj: Liceul Tehnologic Special Cluj-Napoca pentru Deficienţă de Auz, Şcoala Gimnazială Specială pentru Deficienţi de Auz Kozmutza Flora, Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Cluj Napoca, Liceul Tehnologic Special SAMUS Cluj Napoca, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj Napoca, Şcoala Gimnazială Specială Transilvania Baciu, Şcoala Gimnazială Specială Dej, Şcoala Gimnazială Specială C.R.D.E.I.I, Şcoala Gimnazială Specială Huedin. În cadrul Săptămânii Altfel, acestea vor desfăşura activități culturale, activități tehnico-științifice, activități sportive, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relații și comunicare etc.), activități de educație pentru sănătate și stil de viață sănătos (inclusiv referitoare la dependență de calculator, siguranță pe internet etc.), activități de educație ecologică și de protecție a mediului (inclusiv colectare selectivă, economisirea energiei, energie alternativă etc.), activități de educație rutieră, educație pentru reacții corecte în situații de urgență etc.

Recomandari

Alte Articole