Tabără gratuită pentru copii și tinerii dependenți de dializă

”Zâmbet de copil” este tabăra organizată de Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Asociația pentru Solidaritate și Empatie ”Claudia Safta”, Agenția de Turism Eximtur și Fresenius Medical Care România pentru a aduce zâmbetul celor 34 de copii și tineri care suferă de insuficiență renală cronică prin hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal, proveniți din 12 centre de dializă din România.

Acest proiect are un caracter unic la nivel naţional, prin faptul că  permite unor copii şi tineri care provin din diferite zone ale ţării şi a căror viaţă depinde de aparatele de dializă din centrele la care sunt arondaţi, să petreacă împreună zile de vacanţă deosebite și să li se asigure  asistenţa medicală necesară.

Tinerii suferinzi vor putea să se bucure pentru câteva zile de un tratement special, prin combinația între grija plină de dragoste a unui centru de tratament modern, unde li se asigură dializa de care depind pentru supraviețuire și condiții de recreere deosebite.
Pacienții nu își pot lua vacanță de la boală, dar aceste condiții oferite îi pot face să uite pentru câteva zile de boală.
”Acest proiect implică un efort de organizare extrem de laborios şi un suport financiar major. Cadoul extraordinar pentru acesti tineri suferinzi venit din partea comunităţii clujene prin autorităţile locale şi cu implicarea deosebita a unor oameni de afaceri clujeni, sufletişti, pecum, Lucia Morariu, Arpad Paszkany sau Daniel Dumitraş, este un lucru demn de tot respectul şi aprecierea”, a mai subliniat Emanuel Ungureanu, coordonatorul taberei.

Şedinţele de dializă vor fi efectuate prin bunăvoinţa centrelor Fresenius Nephrocare Mamaia, a Centrului de Hemodializă Fresenius din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa şi a Centrului „Eurodializa” Mangalia, unde copii şi tinerii vor efectua cele patru şedinte de dializă vitale.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a alocat suma de 35.000 de lei pentru susţinerea acestui proiect, diferenţa de costuri fiind acoperită din sponsorizările companiilor TSE Development România – parte a grupului Betfair LTD, PAZ Management, Fresenius Medical Care Romania, SC. Eximtur SRL, SC. CORATIM SRL, SC. DDS Construct SRL si SC. RD CONS Invest SRL.

Recomandari

Alte Articole