Târg pentru vânzarea mieilor în Câmpia Turzii

Municipiul Câmpia Turzii deţine şi în acest an un punct autorizat pentru comercializarea şi sacrificarea mieilor de Paşte, situat în Târgul de animale vii, str. George Coşbuc, nr.26.

Pentru persoanele interesate, punctul de sacrificare miei va fi deschis în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale 2018, respectiv 28.03.2018 – 31.03.2018, pentru Paştele Catolic şi perioada 04.04.2018 – 07.04.2018 pentru Paştele Ortodox, între orele 8:00 -16:00.

Punctul de sacrificare a mieilor este amenajat pentru a asigura condiţiile de igienă pentru tăierea şi prelucrarea primară (jupuire şi eviscerare parţială) a mieilor şi iezilor, astfel încât de Sărbătorile Pascale, atât ortodoxe cât şi catolice, locuitorii din Câmpia Turzii să poată să aleagă şi să cumpere mielul dorit direct de la crescători, miel care va fi sacrificat pe loc, având garanţia achiziţionării unui produs sigur şi de calitate.

Recomandari

Alte Articole