Un deceniu de Franthousiasme, la Dej

Municipiul Dej găzduieşte în acest sfarşit de săptămâna cea de a zecea ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Francofon pentru Copii “Franthousiasme”. Manifestările au debutat ieri, 4 aprilie , la ora 18:30, la Centrul Cultural Arta, în faţa unei săli plină de iubitori ai limbii franceze.

La deschiderea festivalului naţional au participat primarul municipiului Dej, Costan Morar, deputatul Cornel Itu, consilierul judeţean Vasile Sălătioan, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, directori şi dascăli ai şcolilor din Dej, şi nu în ultimul rând  directorul Institutului Francez din Cluj-Napoca, Christophe Pomez, responsabilul pentru cooperare lingvistică şi educativă de la Institutul Francez din Cluj- Vincent Henry (preşedinte al juriului), Alain şi Marie-Christine Depelsenaire, preşedinta Comitetului de Schimburi Internaţionale din orasul înfrăţit cu Dejul, Le Quesnoy.

Eforturile tuturor celor implicaţi în organizarea festivalului au fost apreciate de primarul Municipiului Dej, Costan Morar, care a subliniat în discursul de deschidere, importanța manifestărilor  în menţinerea bunelor relaţii între România şi Franţa şi în semn de apreciere a sprijinului pe care Franţa l-a oferit ţării noastre în momentele cruciale ale istoriei.

Invitatul special al ediţiei din acest an a “Franthousiasme” a fost ambasadorul Franţei în România, Philipe Gustin. Deşi este de doar un an delegat în țara noastră, ambasadorul şi-a ținut discursul în limba română apreciind faptul că festivalul dejean a devenit “o referință națională pentru acest tip de evenimente,un veritabil eveniment cultural şi de promovare a limbii franceze în rândul elevilor”.

Cel care de 10 ani pune Dejul pe harta oraşelor care organizează festivaluri naționale de teatru francofon este profesorul Lucian Iosip, cel care a deţinut şi rolul de prezentator al manifestărilor.

La festivitatea de deschidere, dansurile populare, momentele muzicale şi piesele de teatru au fost completate de prezenţa pe scena a foştilor actori care au reprezentat Dejul în festivalurile internaționale de teatru francofon.

Festivalul Naţional de Teatru Francofon de la Dej se desfăşoară în perioada 4-7 aprilie, iar pe parcursul celor patru zile participă 22 de trupe de teatru şi 300 de actori din intreaga ţară. Piesele de teatru care participă la concurs vor fi puse în scenă la Cercul Militar.

La festivitatea de încheiere a acestui eveniment este aşteptat să participe şi actorul francez, Cedric Veschambre, care va susține un spectacol după Moliere.

Recomandari

Alte Articole