Ziua Culturii Naționale, la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează luni, 15 ianuarie 2018, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, două evenimente artistice – spectacolul Cenaclului „Steaua fără nume” şi expoziţia de arte vizuale „Art Cromatic”.
Astfel, iubitorii de muzică şi poezie din municipiu sunt invitaţi la cea de-a V-a ediţie a Cenaclului Şcolii de Arte Cluj, coordonat de jurnalistul şi poetul Sorin Grecu, eveniment care va avea loc în Sala „Şantier” de pe str. Fabricii de Zahăr nr. 51, începând cu ora 17.00. Vor susţine microrecitaluri de muzică populară şi uşoară, momente poetice sau de proză scurtă următorii invitaţi: Sandu Cătinean, Tudor Bărbos, Cristina Beldean Moşuţan, Părintele Arsenie de la Muntele Rece, Elena Maria Şorban, Gabriel Cojocaru, Florin Otrocol, Camelia Hodiş, Grupul Vocal „Glasuri Ardelene” (Alex Pastor, Lucia Poruţiu, Aura Lenghel), Alexandru Mânzat, Eugenia Corpodean-Ciceu, Nelu Nicoară – „Englezu`”, Mihai Ghircoiaş și Claudiu Ciotleuş.
Cel de-al doilea eveniment dedicat Zilei Culturii Naţionale, organizat de Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, este vernisajul expoziţiei de arte vizuale „Art Cromatic”, care va avea loc începând cu ora 19.00, la Galeria „Arte” de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1 din Cluj-Napoca, vis-a-vis de Primăria municipiului. Expun douăzeci şi cinci de cursanţi ai Şcolii de Arte Cluj de la secţiile externe de grafică, pictură, decoraţiuni interioare şi tehnici în pictură din Câmpia Turzii, coordonaţi de Felicia Răcean. De asemenea, în cadrul vernisajului vor susţine momente poetice cursanţii clasei de actorie ai Şcolii Populare de Arte, coordonaţi de actorul Petre Băcioiu.
La ambele evenimente culturale intrarea este liberă!

Recomandari

Alte Articole