Ziua Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale vor fi sărbătorite luni la Dej

Primăria Municipiului Dej organizează luni, 15 ianuarie, începând cu ora 11.00, manifestări dedicate zilei poetului naţional al românilor și Zilei Culturii Naționale.

Evenimentele vor debuta la bustul poetului Mihai Eminescu, din Cartierul 1 Mai cu intonarea Imnului Naţional al României, slujbă de pomenire, depuneri de jerbe şi flori la bustul poetului și momente literar artistice, prezentate de Mariana Reman.

Manifestările dedicate zilei de 15 ianuarie vor continua de la ora 12:00 prin inaugurarea librăriei și sălii multimedia 3D unde va avea loc proiecția filmului documentar „Mihai Eminescu”.

„Data de 15 ianuarie are o semnificație deosebită pentru noi românii, este ziua în care an de an sărbătorim nașterea marelui nostru poet Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale. Anul acesta, care coincide cu centenarul Marii Uniri, se împlinesc 168 de ani de la nașterea „Luceafărului poeziei românești”.

Acest moment îl vom sărbători la fel ca și până acum, aducând un omagiu la bustul poetului din cartierul 1 Mai. Nu întâmplător am ales această zi pentru inaugurarea două obiective culturale, librăria și sala multimedia 3 D, unde vom avea o proiecție de film documentar despre Mihai Eminescu.

Sunt două investiții care, la fel ca și Centrul Cultural „Arta”, le-am realizat pentru a ne pune în valoare trecutul nostru, pentru a ne bucura împreună de momentele importante pe plan local, zonal sau național, pentru o organiza evenimente culturale dedicate tuturor vârstelor și preferințelor. Toată săptămâna viitoare va fi dedicată marelui poet, filmul documentar despre personalitatea sa, urmând să fie difuzat zilnic, la sala multimedia, elevilor din școlile dejene.

Recomandari

Alte Articole