16 salvamontiști clujeni, reatestați ca salvatori montani

16 salvamontiști din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și din Formația Salvamont Vlădeasa au fost evaluați, timp de două zile, de către instructorii Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România (ANSMR), în cadrul procesului periodic de reatestare în profesia de salvator montan.
Probele teoretice – medicale și tehnice – s-au desfășurat în Cluj-Napoca, iar examenele și evaluările – atât individuale cât și la nivel de echipă – au avut loc în zona Cheilor Turzii. Examenul colectiv a constat într-un exercițiu de alarmare și salvare din abrupt a două victime care au fost localizate în arealul Peșterii Ungurești de pe peretele drept al defileului Cheilor Turzii.
Salvatorii montani au acordat primul ajutor, au stabilizat accidentații și au lansat succesiv targa cu o victimă din abrupt până în Valea Hășdății, unde au echipat o tiroliană pentru traversarea cursului de apă.
La baza Salvamont din Cheile Turzii s-au desfășurat apoi evaluările individuale ale salvatorilor care au avut de efectuat procedee tehnice complexe în fața comisiei de instructori ANSMR.
Examinarea a pus în evidență capacitatea de intervenție a echipei și nivelul tehnic bun al salvatorilor, iar toți cei 16 salvatori montani participanți (angajați și voluntari ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și ai formației Salvamont Vlădeasa) au trecut cu succes prin sesiunea de reatestare.
Conform normativelor în vigoare, toți salvatorii montani au obligația de a participa la intervalele stabilite de ANSMR (o dată la trei ani) la examenele de reconfirmare a dreptului de liberă practică în această profesie.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole