Inspectoratul General pentru Situașii de Urgență a dat publicității bilanțul intervențiilor efectuate pe parcursul ediției 2018 a festivalului Untold. Salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 1.639 persoane, care au semnalat probleme medicale, iar 39 dintre acestea au fost transportate la unități spitalicești. Afecțiunile pentru care a fost necesară intervenția salvatorilor au fost diverse, fiind întâlnite solicitări pentru simple escoriații, dureri de cap, consum în exces de alcool până la suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe.
În perioada 02-05 august, peste 700 de pompieri, personal medical de urgență și studenți voluntari SMURD au asigurat măsuri suplimentare, la festivalul de muzică „UNTOLD”, din Cluj-Napoca. Au fost mobilizați pompieri din IGSU, Cluj, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș și Maramureș.