Arestat pentru 30 de zile, după ce a provocat un scandal pe o stradă din Cluj Napoca

Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Totodată, s-a constatat că cel în cauză nu ar fi respectat obligațiile care-i erau impuse prin măsurile preventive dispuse anterior.

În fapt, în seara zilei de 5 ianuarie a.c., tânărul, în vârstă de 23 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică pe Aleea Gârbău, din Cluj-Napoca, manifestând agresivitate verbală și fizică față de mai multe persoane.

În același context, cel în cauză ar fi amenințat angajata unui magazin din zonă și ar fi bruscat și manifestat acte cu tentă sexuală asupra unei cliente.

La data comiterii faptelor, cel în cauză se afla sub control judiciar și avea ca obligație urmarea unui tratament medical.

La data de 6 ianuarie a.c., în scopul asigurării bunei desfășurări a cercetării penale, dar și pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.

De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului și luarea măsurilor legale, sub coordonarea procurorului de caz.

Recomandari

Alte Articole