Seară duhovniceacscă la Câmpia Turzii, cu ÎPS Andrei

Sfânta Sărbătoare a Paştelui, sărbătoarea luminii, marchează miracolul Învierii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, elementul fundamental al creştinismului. În întâmpinarea acestei sărbători, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii organizează Seara duhovnicească intitulată: ”Cu domnul Iisus Hristos pe Drumul Crucii”, alături de ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, invitat special, într-un mare eveniment de spirit creştin.

De asemenea, cei prezenți vor avea posibilitatea să vizitaţeze expoziţia Asociaţiei Artiştilor Plastici Câmpia Turzii cu tematică pascală, precum şi expoziţia gastronomică cu degustare a produselor de post pregătite de restaurantele din municipiul nostru.

Evenimentul va avea loc joi, 6 aprilie 2017, începând cu ora 18.00, la Palatul Cultural ”Ionel Floaşiu”, Sala de şedinţe. Accesul la eveniment se face până la ora 17.45.

 

Recomandari

Alte Articole