Tabăra de meșteșuguri ,,Tradiții clujene” se desfășoară în perioada 9-14 august

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, organizează în perioada 9-14 august 2017, la Caps – Valea Ierii, proiectul anual Tabăra de meşteşuguri ,,Tradiţii clujene”.
Această inițiativă este dedicată premianților fazei județene a Olimpiadei ,,Meșteșuguri artistice tradiționale” și se desfășoară întru-un cadru ambiental propice organizării atelierelor de meșteșuguri, cu spații de joacă și peisaje impresionante.
,,Felicit, pe această cale, toți elevii premiați în cadrul acestei olimpiade care promovează meșteșugurile și valorile autentice, asigurându-i de întreaga mea considerație pentru modul în care au decis să își dedice timpul liber. Este deosebit de important să ducem mai departe tradiția românească și îndeletniciri aflate pe cale de dispariție, astfel că acești tineri trebuie susținuți și recompensați pentru toată dăruirea cu care își urmează propriile pasiuni”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Cei cca. 30 de participanți provin de la școli clujene precum Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu”, Liceul cu Program Sportiv, Seminarul Teologic Ortodox, Clubul Copiilor Dej, Clubul Copiilor Huedin, Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată, Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu”, Liceul Teoretic ,,Avram Iancu”, Școala Gimnazială ,,Alexandru Vaida-Voevod”, Școala Cășeiu – Structura Rugășești. Aceștia au fost recompensaţi la Olimpiada ,,Meşteşuguri artistice tradiţionale” cu premiile I, II sau III și vor putea aprofunda sau se vor iniţia în tainele unor meşteşuguri specifice judeţului Cluj, precum cusături, prelucrare lut, realizare podoabe din mărgele.
Activitatea se va desfăşura în cadrul unor ateliere de meşteşuguri, sub îndrumarea unor meşteri din cadrul Asociației Meșterilor Populari Clujeni. Participanții se vor bucura, totodată, de drumeții, excursii și foc de tabără.
Tabăra de meșteșuguri ,,Tradiții clujene” se doreşte a fi o răsplată acordată acestor elevi care practică meşteşugul în cadrul atelierelor opţionale din şcoli şi cluburi de copii şi, totodată, un îndemn în a nu îşi abandona pasiunea. Încurajarea lor este esențială deoarece, alături de profesorii lor, ei duc mai departe practicarea meşteşugurilor artistice autentice, aflate pe cale de dispariție.

Recomandari

Alte Articole